Florin Citu, ministrul Finantelor Publice, a lansat in cursul serii de luni un nou rand de acuzatii grave la adresa fostei guvernari social-democrate, cerandu-i socoteala lui Marcel Ciolacu pentru datoriile lasate mostenire tarii de PSD. Ministrul liberal sustine ca Romania se regaseste in situatia de a fi obligata sa plateasca aproape 50 de miliarde de lei datorii facute de social-democrati numai in acest an, dand vina pe cei de la PSD pentru “distrugerea economiei tarii”. Cu numai cateva ore in urma, Citu il invita pe Marcel Ciolacu la discutiile cu agentiile de rating din perioada urmatoare pentru a isi prezenta planurile pe care PSD le-ar pune in aplicare daca vor castiga alegerile din aceasta iarna.
Prin intermediul unei postari pe o retea de socializare, ministrul Florin Citu ii trage din nou la raspundere pe social-democrati pentru datoriile extrem de mari pe care le-au lasat mostenire dupa cei trei ani in care s-au aflat la guvernare. Economistul liberal anunta ca Romania trebuie sa plateasca peste cateva zile aproape 10 miliarde de lei pentru un imprumut “facut de Liviu Dragnea si Marcel Ciolacu in august 2017”. Citu face referire clara la cateva nume din PSD, alaturi de Dragnea si Ciolacu fiind nominalizat si fostul premier Sorin Grindeanu, acesta acuzandu-i pe toti ca “au transferat bani de la buget in buzunarele proprii”.
In acelasi timp, Florin Citu se intreaba retoric de ce era nevoie de un astfel de imprumut in vara anului 2017 cand economia globala o ducea foarte bine si nu era nicio criza economica. In acest context, ministrul liberal trage rapid concluzia ca social-democratii “au crescut deficitul bugetar si impreumuturile intr-un mod total iresponsabil, in loc de a reduce cheltuielile”. Avand in vedere situatia actuala provocata de pandemia de coronavirus, in cazul in care “PSD nu ar fi cheltuit acesti bani pentru partid si nu ar fi crescut deficitul”, acesti bani ar fi putut fi folositi acum pentru sanatate.
In acelasi timp, Florin Citu evidentiaza faptul ca “un guvern responsabil ar fi avut surplus la buget in perioada de crestere economica”, acest lucru fiind reusit chiar si de Grecia in acesti ultimi ani. Astfel, Citu concluzioneaza ca “asa arata o strategie premeditata de distrugere a economiei nationale”, social-democratii batandu-si joc de Romania.
Pentru tara noastra urmeaza noi discutii extrem de importante cu reprezentantii celor trei mari agentii de rating, in functie de planurile economice care vor fi puse in aplicare in perioada urmatoare urmand sa se ia hotararile in privinta noului rating de tara. La ora actuala, toate cele trei mari agentii, Fitch Ratings, S&P si Moody’s atribuie tarii noastre un rating “BBB minus”, adica cel mai scazut calificativ din categoria investment grade. Mai mult decat atat, toate trei rating-urile au o perspectiva negativa.
In aceste conditii, ministrul Florin Citu l-a invitat pe presedintele PSD Marcel Ciolacu sa participe la discutiile Guvernului cu Comisia Europeana, cu comisarul pentru buget, comisarul pentru economie si cu agentiile de rating. In asa fel, atat Guvernul, cat si PSD ar putea sa isi prezinte planurile si sa afle de la sursa ce implicatii ar avea acestea pentru rating-ul de tara si pentru fondurile europene. Florin Citu sustine ca masurile propuse de cei de la PSD ar duce fara doar si poate la o reducere a rating-ului de tara si la pierderea de fonduri europene.
Cele trei mari agentii vor prezenta in curand noile evaluari privind rating-ul de tara, aceste evaluari urmand sa fie facute atat pe baza a ceea ce se intampla la ora actuala in tara noastra din punct de vedere al economiei, cat si pe baza a ceea ce se poate intampla in viitorul apropiat. Facand referire la programul de guvernare al social-democratilor, care ar putea fi pus in practica in cazul in care acestia ar castiga alegerile din iarna, Florin Citu l-a numit “o crima cu premeditare asupra stabilitatii economice”.
Ultimele NOUTATI
Program national de formare IT: 1.500 de locuri gratuite pentru romani in 2025
ANAF verifica romanii care lucreaza in IT! S-a descoperit ca unii se folosesc de PFA-uri si anumite coduri CAEN ca sa plateasca taxe mai mici!
Bateriile fotovoltaice beneficiaza de TVA redus la 9% – Ce inseamna pentru prosumatori
Oracolul din Omaha, miliardarul Warren Buffet, despre volatilitatea extrema a pietelor de azi: Pastrati-va calmul si veti fi recompensati pe termen lung
Finantari uriase pentru IT-isti romani: 60 de milioane de motive sa crezi in ideea ta
FMI anunta o franare economica globala: „Nu am mai vazut asa ceva in ultimul secol!”
Partenerii nostri
Evolutia conceptului de brand de angajator - diferente si alte tipuri de branding
[MODEL] Instalator ventilare si aer conditionat - cod COR 712606
Vouchere de vacanta 2025: conditii acordare si tratament fiscal
Actul constitutiv in Romania: Cum se redacteaza si se depune corect
Ghidul alegatorului pentru Alegerile Prezidentiale 2025: ce trebuie sa stii
Testamentul in Romania: ce este, cine il poate face si ce contine
Te-ar putea interesa si
Bateriile fotovoltaice beneficiaza de TVA redus la 9% – Ce inseamna pentru prosumatori
Oracolul din Omaha, miliardarul Warren Buffet, despre volatilitatea extrema a pietelor de azi: Pastrati-va calmul si veti fi recompensati pe termen lung