Cine e de vina pentru foametea din Coreea de Nord?

Cine e de vina pentru foametea din Coreea de Nord? Coreea de Nord e amenintata de o noua foamete. Informatia a fost furnizata, mai voalat, chiar de liderul Kim Jong-un, care a oferit si o explicatie pentru aceasta situatie: de vina, spune el, ar fi taifunul de anul trecut care a afectat productia de cereale a tarii. Nicio vorba insa despre rolul politicii falimentare duse de regimul comunist de la Phenian, o politica aplicata cu consecventa de peste 75 de ani, in ciuda rezultatelor ei inumane.
Pana in 1945, peninsula coreeana a facut parte din Japonia, dar infrangerea acestei tari in Al Doilea Razboi Mondial a dus la impartirea ei in Coreea de Sud, sprijinita de S.U.A. si ONU, si Coreea de Nord, sprijinita de U.R.S.S. si China, cu orientarile politice aferente.

Ideologiile din cele doua jumatati fiind radical opuse, incercarile diplomatice de reunificare a peninsulei au esuat, totul culminand cu razboiul coreean (1950-1953) incheiat indecis. Armistitiul din 1953 a stabilit ca ramane valabila impartirea peninsulei in doua, de-a lungul paralelei 38.

Impartirea nu a fost insa avantajoasa pentru Nord, deoarece principalele surse de hrana ale peninsulei (campurile de orez) erau localizate in Sud. Coreea de Nord comunista s-a trezit cu un teritoriu in mare parte muntos, putin favorabil agriculturii, si cu o clima destul de potrivnica. In aceste conditii, ce a gasit de cuviinta sa faca a fost sa colectivizeze agricultura si sa puna la punct un sistem de distributie a alimentelor pe regiuni, in functie de varsta, ocupatia si fidelitatea cetatenilor fata de partid.

Acest sistem a constituit un instrument foarte eficient de control politic si el a functionat, mai mult ca o forma de supravietuire a populatiei, timp de 40 de ani, sub conducerea lui Kim Il-sung. Functionarea s-a bazat insa masiv pe ajutorul primit din partea U.R.S.S. Ca urmare, dupa colapsul acesteia in 1991, Coreea de Nord s-a trezit intr-o situatie critica. Pur si simplu, tara nu se putea sustine singura.

Coreea de Nord era izolata, rodul propriei ei politici (numita Juche) pe care o dusese inca din anii '60 si care prevedea independenta totala fata de marile puteri ale lumii si functionarea economiei sale strict pe baza resurselor nationale. E-adevarat, China a continuat sa furnizeze Coreei de Nord petrol si alimente, dar nu in cantitati care sa compenseze ajutorul sovietic pierdut. In plus, China insasi era in schimbare si sprijinul ei a inceput sa coste din ce in ce mai mult.

Prima masura luata de guvernul nord-coreean a fost lansarea in 1991 a unei campanii numite “Sa mancam doar doua mese pe zi”, dar efectul a fost nul. Multi nord-coreeni mancau deja doar o masa pe zi si nici aceea in mod regulat. In tara s-a instalat foametea si mortalitatea a inceput sa creasca. Decesul liderului Kim Il-sung in 1994 si transferarea puterii catre fiul acestuia, Kim Jong-il, nu au adus nicio schimbare, astfel ca in perioada 1994-1998 tara a traversat o perioada crunta si a fost nevoita sa solicite ajutor umanitar de urgenta din partea Japoniei si Coreei de Sud.

Dar, odata ce ajutoarele au inceput sa soseasca in tara, Coreea de Nord a luat masura curioasa de a-si reduce importurile, iar banii astfel economisiti i-a directionat spre cheltuieli militare. Pare incredibil, dar acesta e adevarul: dupa ce s-a confruntat cu o foamete catastrofala care i-a ucis peste 1 milion de cetateni, adica 5% din populatie, tot ce a gasit mai bun de facut Coreea de Nord a fost sa achizitioneze 40 de avioane MIG-21 si 8 elicoptere militare din Kazakhstan.

Ce s-a schimbat de atunci? Nu mare lucru, dovada ca o noua criza alimentara bate la usa. Conform unor estimari ale expertilor World Food Program (WFP), cca 10 milioane de nord-coreeni sufera in acest moment de malnutritie cronica. E o realitate care nu se potriveste insa absolut deloc cu imaginea foarte durdulie a liderului nord-coreean.

Sursa foto: New York Post