de Laura Galescu
la 27 Oct. 2017

Planul radical, prin care specialistii de la Universitatea din Bedfordshire din Marea Britanie doresc sa elibereze aerosoli de sulfat in atmosfera care ar reflecta razele solare, poate avea efecte benefice, conform modelarii computerizate care spune ca deteriorarea coralilor si aparitia uraganelordevastatoare pot fi oprite, scrie Futurism.
"Stim sigur ca prin injectarea dioxidului de sulf in atmosfera temperaturile de pe suprafata Terrei s-ar reduce semnificativ pana in 2069", a precizat James Crabbe, conducatorul acestui studiu.
Aceasta implicare in atmosfera Pamantului ridica insa semne de intrebare: "Una dintre cele mai mari probleme cu privire la influentarea radiatiei solare nu este neaparat eficienta sa, ci efectele secundare", a precizat Rob Bellamy de la Institute of Science, Innovation and Society de la Universitatea din Oxford.
"Poate tulbura curentii, musonii si clima in general", adauga acesta.
De asemenea, chiar testarea modului in care aceste schimbari ar afecta mediul, folosind lumea reala si nu simularile computerizate, sunt controversate.
Savantii nu pot garanta ca, odata ce mediul a fost afectat, procesul poate fi reversibil.
Comentarii