Ford concediaza temporar 4.000 de angajati din Spania
fordconcedierispaniajoburiindustrieprodus intern brut
Ford Motor a anuntat ca se afla in tratative cu sindicatele, in vederea concedierii a circa 4.000 dintre cei 6.200 de angajati de la fabrica sa situata in Valencia (Spania), pe fondul cererii reduse de automobile pe piata auto europeana.
Oficialii diviziei spaniole a Ford Motor au declarat ca se doreste "concedierea temporara" a angajatilor pentru 39 de zile, intre lunile ianuarie si octombrie ale anului viitor.
Anuntul survine dupa ce producatorul auto din Detroit a anuntat in luna iunie o investitie masiva de 812 milioane euro, cea mai mare din istoria companiei, intr-o fabrica din Spania.
Investitia va conduce la "crearea a sute de joburi", a declarat Stephen Odell, CEO al Ford Europe, in cadrul unui eveniment desfasurat la Valencia, unde a fost prezent si ministrul spaniol al Industriei, Miguel Sebastian.
"Ceremonia" de prezentare a planurilor companiei a fost tinuta de seful Ford Spania, Jose Manuel Machado si ministrul regional Vicente Rambla, presedintele Parlamentului regional, Juan Cotino si alti industriasi din Valencia.
In anul 1973, compania Ford Motor a achizitionat un teren de 109 hectare la marginea Valenciei. O mie de zile mai tarziu (18 octombrie 1976), de pe portile fabricii iesea primul Ford Fiesta.
Concedierile nu sunt de bun augur, in contextul somajului fulminant din Spania si a faptului ca aproximativ 6% din Produsul Intern Brut al tarii este generat de industria auto. Spania numara aproape cinci milioane de someri, care urca rata somajului la 21,5%, cea mai ridicata din 1996 pana in prezent.