Profesorii organizeaza miscari de protest: Vor 8 miliarde euro de la buget pentru educatie
protest profesoripib educatie
Sindicatele din invatamant vor organiza miscari de protest in aceasta luna.
Principala cerere a membrilor Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) este acordarea a 6% din PIB (aproape 8 miliarde euro) pentru educatie, potrivit unui comunicat preluat de
Agerpres.
Zilele alese de protestatari sunt 28, 29 si 30 octombrie.
”Primaria Municipiului Bucuresti a aprobat pichetarea sediului Guvernului si al Uniunii Social Liberale (USL) in datele de 28, 29 si 30 octombrie, astfel: pe 28 octombrie, intre orele 11.00 — 13.00, vor fi pichetate sediile Guvernului si al USL; pe 29 octombrie, intre orele 10.00 — 12.00, va fi pichetat sediul Guvernului, iar intre orele 11.00 — 13.00 sediul USL; pe 30 octombrie, intre orele 10.00 — 12.00, va fi pichetat sediul Guvernului, iar intre orele 11.00 — 13.00 sediul USL”, se mentioneaza in document.
Mai mult de atat, pe 6 noiembrie, intre orele 11.00 — 13.00, FSLI va organiza in Piata Victoriei un miting de amploare, la care vor participa aproximativ 10.000 de dascali.
Protestul va fi urmat de un mars, in intervalul orar 13.00 — 15.00, pe traseul: Piata Victoriei — Calea Victoriei — Palatul Parlamentului (Piata Constitutiei).
Conform conducerii FSLI, protestul se va bucura si de sprijinul studentilor.
Sindicalistii vor si adoptarea unei legi de salarizare, prin care salariile profesorilor debutanti sa se majoreze cu 50%, depolitizarea invatamantului, regandirea programelor scolare si a sistemului de evaluare a elevilor.
Foto: Google Earth.