Horatiu Malaele: Stelele sunt pe Pamant. Romania este in aer
horatiu malaelesteaaleea celebritatilorplacheta bucurestiuluistelele sunt pe pamantromania este in aer
Actorul Horatiu Malaele a primit o stea pe Aleea Celebritatilor din Piata Timpului, ocazie cu care a declarat ca doar in tara noastra este posibil asa ceva: "Stelele sunt pe Pamant. Romania este in aer".
Actorul a glumit cu privire la scopul pentru care i s-a acordat aceasta stea si a multumit. "Va multumesc pentru aceasta flatanta manifestare de simpatie care probeaza o dovada de iubire de ambele parti. Un asemenea gest se face ori din dragoste, ori din ura. Un proverb islamic spune: Daca vrei sa distrugi un om, mai intai trebuie sa-l iubesti. In oricare din cazuri va raman recunoscator pentru aceasta forma subtila, aristocratica, de a fi calcat in picioare cu atata gratie", a multumit Malaele.
Ba mai mult, artistul si-a incheiat discursul cu un catren: "Unul e pus la gratar/ Altul sta interimar/ Unul e prins cu ocaua/ Numai eu sunt dus cu steaua".
Actorul a mai primit si Placheta Bucurestiului, oferita de primarul general Sorin Oprescu, in semn de "respect, admiratie si iubire". "Iti multumim ca ai venit ca sa ne incanti si sa stralucesti mereu pentru noi. Te rugam in schimb sa primesti Placheta orasului Bucuresti si steaua pe Aleea Celebritatilor ca semn al respectului, admiratiei si iubirii noastre pentru tine", i-a spus Oprescu actorului Horatiu Malaele.
"Unic si irepetabil, inconfundabilul nostru Horatiu Malaele este asa cum bine stim, un mare artist, cu totul special. Actor, regizor, caricaturist si scriitor, el este un fenomen artistic care nu inceteaza sa ne uimeasca. Este un continent al creativitatii pe care-l exploram mereu cu incantare. O stea care straluceste seara de seara pe scena, transformandu-ne pe noi toti, colegi si spectatori, in marii lui admiratori", si-a exprimat primarul general admiratia. pentru actor.