Preturile alimentelor continua sa mearga la vale
ieftinire mancarefood price indexfao
Si luna trecuta, indicele preturilor produselor alimentare calculat de Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO) a continuat sa scada, ajungand la cel mai mic nivel din iunie 2010.
Organizatia publica, in fiecare luna, Food Price Index, care masoara modificarile de preturi inregistrate de un cos de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne si zahar.
In aprilie 2015, Food Price Index a atins o valoare medie de 171 puncte, in scadere cu 1,2% fata de martie.
In cea de-a treia luna a anului in curs, a atras atentia scaderea semnificativa a pretului zaharului care a atins cel mai scazut nivel de dupa februarie 2009.
In aprilie, manacarea a continuat sa se ieftineasca urmare a productiei mondiale ridicate, a aprecierii dolarului si a declinului pretului titeiului.
"Impresia mea este ca rata de schimb va avea cea mai mare influenta asupra preturilor alimentelor si, daca dolarul se depreciaza, aceasta evolutie va fi incurajatoare pentru preturile alimentelor", a declarat economistul FAO, Abdolreza Abbassian, citat de Agerpres.
FAO a revizuit in scadere cu 1,5% estimarile privind productia mondiala de cereale din acest an, pana la 2,509 miliarde de tone, sub prognoza din martie, de 2,548 milioane de tone.
Totodata, FAO prevede ca, in sezonul 2015-2016, stocurile globale de cereale vor fi de 626,6 milioane de tone, in scadere fata de estimarile anterioare, de 645,6 milioane tone.