Yahoo! nu mai este un strigat de bucurie. Compania inchide o duzina de servicii
yahooserviciiinchidereduzinaaltavista
Yahoo isi reduce serviciile pe care le ofera pentru a se concentra, cu adevarat, pe cele de care crede ca utilizatorii au tot mai multa nevoie de ele, la ordinea zilei. Astfel ca, prin aceasta miscare, compania isi taie o duzina de servicii, mai mult sau mai putin cunoscute.
Cel mai cunoscut serviciu care va disparea din lista Yahoo este AltaVista, motorul de cautare al acestora, dupa care urmeaza Yahoo RSS Alerts. Printre celelalte produse se numara si Yahoo Axis, Citizen Sports si Yahoo Browser Plus.
“Astazi, inchidem o parte din produsele noastre pentru a ne putea focusa pe crearea de lucruri frumoase care sunt esentiale voua, in viata de zi cu zi”, a spus Jay Rossiter, vicepresedinte executiv al platformelor la Yahoo, citat de PCWorld.
Si in luna aprilie, Yahoo a mai taiat de pe lista sa o serie de servicii, precum Deals si SMS Alerts, scopul fiind acelasi, de concentrare pe lucrurile importante.
Iata lista cu toate serviciile pe care Yahoo le-a inchis sau le va inchide si datele de la care acestea nu vor mai fi disponibile:
Yahoo Axis, un plug in de browser (28 iunie)
Yahoo Browser Plus, serviciu pentru dezvoltatorii de aplicatii web (28 iunie)
Citizen Sports, un serviciu de stiri de sport (28 iunie)
Yahoo Web Player, un media player pentru site-urile web (30 iunie)
FoxyTunes, un plug in pentru diferite media player-e (1 iulie)
Yahoo RSS Alerts (1 iulie)
Yahoo Neighbors Beta, un serviciu care-i ajuta pe oameni sa vada ce se mai intampla in cartierul lor (8 iulie)
AltaVista (8 iulie)
Yahoo Stars India, un agregator de stiri despre vedete (25 iulie)
Yahoo Downloads Beta, o aplicatie pentru descarcarile facute de terte parti (31 iulie)
Yahoo Local API, da dezvoltatorilor acces local la informatii despre afaceri (28 sept.)
Yahoo Term Extraction API, pentru atragerea de termini si cuvinte cheie de pe site-uri (28 sept.)