Cinci furnizori de produse de tehnica dentara, amendati de Consiliul Concurentei
consiliul concurenteivita zahnfabrikhelios medical & dental
Consiliul Concurentei a sanctionat cinci companii care activeaza pe piata produselor de tehnica dentara, cu amenzi in valoare totala de aproape jumatate de milion de lei.
Amenda este data pentru incheierea unei intelegeri anticoncurentiale de stabilire a preturilor de vanzare a unor produse de tehnica dentara, potrivit unui comunicat al institutiei, informeaza
Agerpres.
Sanctiunile au fost aplicate in cadrul investigatiei declansate in aprilie 2011 pe piata produselor de tehnica dentara si pe piata aparatelor pentru procesarea produselor pentru tehnica dentara din Romania.
Companiile sanctionate sunt: Vita Zahnfabrik H. Rauter GmBH&Co.KG Germania, care a primit o amenda de 63.402 lei (14.260 euro), Dentotal Protect — 232.433 lei (52.277 euro), Helios Medical & Dental — 75.263 lei (16.927 euro), Tehnodent Poka — 65.726 lei (14.783 euro) si West Dental Teh-med — 19.413 lei (4.366 euro).
In urma investigatiei, Consiliul Concurentei a constat ca furnizorul Vita Zahnfabrik Germania s-a inteles cu patru distribuitori in privinta discounturilor maxime pe care acestia din urma le puteau acorda la vanzarea produselor sale.
"Legea concurentei interzice orice intelegeri exprese sau tacite, care conduc la denaturarea concurentei. Fiecare companie trebuie sa isi stabileasca politica de preturi independent, nu printr-o intelegere cu alte companii. Practic, prin aceasta intelegere, a fost eliminata concurenta intre distribuitori, ceea ce ar fi fost in beneficiul consumatorilor", a declarat presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu.
Foto: Wikipedia.