11 state europene trebuie sa intocmeasca planurile pentru solutionarea somajului in randul tinerilor
tarisomajzona euroeuropacontinenteeconomie
UE a solicitat Marii Britanii, Germaniei si altor noua state membre sa intocmeasca propunerile lor pentru combaterea somajului in randul tinerilor, cat mai repede cu putinta, precizand ca lipsa de reactie in acest sens ameninta perspectivele economice ale batranului continent.
In 2013, Bruxelles-ul a pus la punct o investitie de 8 miliarde euro, prin care sa furnizeze joburi, cursuri profesionale si traininguri, in incercarea de a tempera somajul in randul tinerilor, care a ajuns la 50% in Grecia si Spania.
Marea Britanie, Slovenia si Slovacia se numara printre cele 20 de tari care s-au calificat pentru a primi ajutor in cadrul schemei sociale "Youth Guarantee" (2014-2020), dar cele trei tari nu au trimis pana la 31 decembrie 2013 propunerile pentru a primi banii respectivi.
Si alte tari, care nu inregistreaza un somaj ridicat in randul tinerilor, trebuie sa trimita propuneri privind stimularea pietei muncii pentru tineri, la inceputul acestui an.
Austria, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Luxemburg, Malta si Olanda lucreaza la propunerile amintite.
Somajul in randul tinerilor se situeaza in medie la 25% in zona euro, afectand cresterea economica a continentului, care isi revine dupa cinci ani de tensiuni economice.