Plan de marketing turistic de 90.000 euro pentru Bucuresti
turismplanmarketingpromovarebrandministernational
MDRT-Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului va colabora cu firme de consultanta in scopul realizarii unui plan de marketing turistic pentru municipiul Bucuresti corespunzator intervalului 2011-2015. Valoarea contractului ajunge la 90.000 de euro fara TVA. Proiectul va fi finantat din fonduri UE nerambursabile.
Planul de marketing ar urma sa fie realizat in noua saptamani si vizeaza stabilirea unor strategii si tehnici de promovare a orasului, mizand pe turismul de tip "city break". Finantarea este asigurata din fonduri UE nerambursabile, prin Programul Operational Regional, axa 5, operatiunea "Crearea unei imagini pozitive a Romaniei ca destinatie turistica prin definirea si promovarea brandului turistic national".
Valoarea contractului de achizitie se ridica la 90.000 de euro fara TVA. Procedura de achizitie este Cererea de oferta. Ofertantii trebuie sa aiba experienta in realizarea a cel putin 3 planuri de marketing regional, pentru orase ce vizeaza cel putin 3 dintre urmatoarele piete-sursa: Germania, Anglia, Franta, Austria si Italia.
Compania castigatoare va prezenta doua produse:
1. Planul strategic, care sa defineasca strategiile generale de marketing in intervalul 2011-2015: strategia de pozitionare, portofoliul de produse, publicul-tinta, pietele geografice, distributia, mijloacele de comunicare
2. Planurile operationale pentru produsele de turism oferite de Municipiul Bucuresti ca destinatie turistica, precum si un plan operational integrat