Criza din Zona Euro se va sfarsi la jumatatea anului viitor, crede Mark Mobius
crizazona euromark mobiusfranklin templetonbraziliachina
Mark Mobius, expert in piete emergente si presedinte al Emerging Markets Group din cadrul Franklin Templeton, se asteapta ca o solutie la criza din Zona Euro sa fie gasita pana in luna iunie a anului viitor.
"Criza Europeana nu este atat de adanca si teribila precum cred oamenii. Natiunile de acolo sunt intr-un proces de negocieri, iar asta necesita timp", a declarat Mobius pentru publicatia economica braziliana Valor Economico.
Potrivit investitorului, Brazilia se afla intr-o pozitie buna, deoarece are o baza de consumatori mare si este diversificata din punct de vedere economic. De asemenea, statul sud-american produce multe din materiile prime necesare in industrie, nefiind nevoit sa le importe.
In ceea ce priveste economia Chinei, Mobius crede ca aceasta va continua sa creasca intr-un ritm sustinut, insa exista pericolul aparitiei unor bule, in special in sectorul imobiliar.
Investitorii
au scos in 2011 circa 8,5 miliarde de dolari de pe pietele de capital din statele BRIC (Brazilia, India, China, Rusia), potrivit grupului bancar american Citigroup. Mobius spune insa ca aceasta suma este mai mica decat cea retrasa in 2008 si ca in 2012 bursele din aceste tari isi vor reveni.
Franklin Templeton este si administratorul Fondului Proprietatea.