D&B David si Baias a obtinut o reducere cu 90% a amenzii aplicate de Consiliul Concurentei societatii Farmexpert
d&b david si baiaspwcconsiliul concurenteifarmexpert
Avocaţii D&B David si Baias au obtinut in instanta o reducere cu 90% a amenzii aplicate de Consiliul Concurentei societatii Farmexpert.
D&B David si Baias este societatea de avocatura corespondenta a PwC Romania, potrivit unui comunicat al companiei.
Societatea a obtinut o reducere semnificativa a amenzii aplicate de Consiliul Concurentei societatii Farmexpert pentru incalcarea prevederilor art. 5 din Legea concurentei si a art. 101 TFUE prin „incheierea unor intelegeri” de interzicere a exportului si a importului de produse Bayer, precum si a exportului de produse Sintofarm.
Curtea de Apel Bucuresti a decis anularea in parte a deciziei nr. 98/27.12.2011 emisa de catre Consiliul Concurentei, respectiv cu reducerea cuantumului amenzii aplicate reclamantei, de la 10.997.366 lei la 1.000.000 lei.
Decizia este una definitivă, fiind supusa recursului in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie. La caz a lucrat o echipa de avocati specializati in dreptul concurentei si litigii formata din Andreea Cojocaru, Catalin Suliman si Ana-Maria Iordache si coordonata de Sorin David, Managing Partner, D&B David si Baias.
"Echipa de concurenta din cadrul D&B David si Baias este una dintre cele mai vechi si mai experimentate din Romania, imbinand cu succes o vasta expertiza practica, atat la nivelul autoritatii de reglementare, cat si in fata instantelor judecatoresti, cu o solida cultura academica in materie de concurenta", a precizat Sorin David.
D&B David si Baias este societatea de avocati corespondenta a PwC Romania, fiind integrata in reteaua societatilor de avocati corespondente PwC care cuprinde mai mult de 2.000 de avocati in 75 de jurisdictii.
Foto: sxc.hu.