Presedintele Italiei: Nu voi demisiona
giorgio napolitanoitaliazona eurocriza financiara
Investitorii privesc cu ingrijorare criza politica din Italia. Cu cat se prelungeste mai mult, cu atat costul finantarii creste pentru Roma. Implicit, situatia din zona euro se poate complica si mai mult, Italia fiind cea de-a treia economie ca marime, dupa Germania si Franta.
Giorgio Napolitano, presedintele Italiei, a afirmat ca nu-si va da demisia pentru a permite organizarea de noi alegeri parlamentare.
Saptamana aceasta, eforturile de a forma un nou guvern la Roma au fost sortite esecului, potrivit
Reuters.
Napolitano a afirmat ca-si va pastra pozitia de presedinte pana la expirarea mandatului in luna mai a acestui an.
Toate marile ziare ale Italiei au scris recent despre posibila demisie a presedintelui pentru a putea fi organizate noi alegeri parlamentare.
La ultimele alegeri, scorurile au fost aproape egal distribuite intre trei formatiuni politice adverse, iar sansele de a forma o alianta de guvernamant sunt aproape nule.
Napolitano, in varsta de 87 de ani, a afirmat ca va ramane pe pozitii pentru a continua eforturile de a rezolva actuala criza politica.
Acesta a declarat ca va cere unor grupuri de experti sa formuleze propuneri privind reforme institutionale si economice care sa beneficieze de sprijinul tuturor partidelor politice.
Napolitano s-a intalnit vineri cu liderii principalelor partide politice pentru a gasi o solutie la actuala criza.
Investitorii se tem ca actuala criza politica va accentua criza economica a celei de-a treia economii a zonei euro.
Foto: Presidency of the Italian Republic.