Seful partidului neonazist din Grecia, arestat de politie
neonazistigreciazorii auriiarestpolitie
Liderul partidului neonazist grec Nikos Michaloliakos a fost plasat in arest provizoriu dupa o depozitie in fata unui judecator de la Atena.
Liderul neonazist grec este acuzat de "conducerea unei organizatii criminale" conform agentiei de presa ANA, in timp ce autoritatile grecesti isi continua eforturile de a reduce la tacere partidul neonazist, dupa uciderea, la 18 septembrie, a unui artist antifascist de catre un membru al Chryssi Avghi.
Presa din Grecia arata ca magistratii au mai decis sa il mentina in arest pe un lider local al Chryssi Avghi, "Zorii Aurii", acuzat ca a fost implicat in uciderea artistului.
Patru deputati ai partidului neonazist au fost inculpati de apartenenta "la o organizatie criminala".
Potrivit sursei citate, trei dintre ei au beneficiat de eliberare conditionata, in timp ce al patrulea, Yannis Lagos, a fost plasat in arest provizoriu.
Yannis Lagos a fost acuzat de asemenea de uciderea artistului antifascist Pavlos Fyssas, transmite ANA.
Drama a bulversat intreaga Grecia, obligand autoritatile sa treaca la ofensiva pentru prima data impotriva Chryssi Avghi, care si-a multiplicat aproape nepedepsit in ultimii ani actele de violenta impotriva imigrantilor si a militantilor de stanga.