TVR isi alege reprezentantii salariatilor
tvrsalariatisrtvcomitet director
In urma hotararii Comitetul Director din 8 ianuarie, TVR a anuntat ca organizeaza alegeri interne pentru desemnarea reprezentantilor salariatilor in Consiliul de Administratie (CA).
Decizia a fost luata dupa ce Parlamentul a respins Raportul de activitate al TVR pe 2012, dar si dupa demiterea Consiliului de Administratie.
“Astfel ca, poate candida orice persoana, salariata a SRTv, pe baza unei solicitari scrise adresate Biroului Electoral Bucuresti sau Birourilor Electorale Teritoriale din cadrul SRTv, conform Regulamentului privind organizarea si desfasurarea alegerilor reprezentantilor salariatilor pentru Consiliul de Administratie al SRTv, aprobat de Comitetul Director”, au anuntat oficialii TVR.
Votul va avea loc saptamana viitoare, mai precis, in data de 17 ianuarie, intre orele 8:00 si 20:00. Rezultatele finale vor fi afisate duminica, 19 ianuarie, dupa solutionarea eventualelor contestatii.
Pe tot parcursul scrutinului, pot participa reprezentanti ai presei, in calitate de observatori, pe baza solicitarilor scrise adresate Biroului Electoral Central.