Situatia Islandei se agraveaza, iar istoria se repeta in Europa
islandacrizaeconomiebancibani
Modul in care Islanda incearca sa isi redreseze situatia economica ar putea avea consecinte grave pentru restul Europei, avertizeaza jurnalistii straini.
Din anul 2008, Islanda a reusit sa evite un dezastru economic datorita controalelor de capital impuse de guvern, care au impedicat o depreciere masiva a monedei nationale, scrie CNN Money.
Acum insa, Islanda nu poate face in acest moment mare lucru pentru a se salva, continua autorul, care numeste mica insula bomba cu ceas a Europei.
CNN Money scrie ca prabusirea spectaculoasa a Islandei in 2008 a precedat declansarea crizei datoriilor in Europa, descoperind vulnerabilitatea sistemelor bancare.
Astfel, noi probleme ale acestei tari ar putea reaprinde cu usurinta temerile investitorilor, declansand din nou panica pe continent.
In anii de boom, Islanda a functionat mai mult ca fond speculativ decat ca natiune suverana, bancile acumuland active din intreaga lume in cantitati foarte mari.
In 2008, guvernul a introdus masuri pentru controlarea capitalului in scopul limitarii fluxul de bani care intra sau iesea din tara, impiedicand devalorizarea coroanei.
Fondul Monetar International a imprumutat Islandei cinci miliarde de dolari, suma ce a reprezentat peste o treime din PIB-ul tarii.
In urma acestor actiuni, economia a dat semne de stabilizare, crescand mai repede decat majoritatea tarilor europene vecine. Rata somajului s-a redus de la 8% in 2009 la aproximativ jumatate in prezent, iar increderea consumatorilor si turismul au cunoscut un reviriment.
Insa problemele de fond nu au fost aproape deloc rezolvate, iar finalul dezastruos a fost doar amanat, considera autorul CNN Money.
Sursa citat mai screie ca Islanda are putine optiuni: in conditiile in care va mentine masurile de control al capitalului, economia va continua sa se reduca. Daca le elimina, activele se vor deprecia, in conditiile in care islandezii isi vor muta banii in strainatate.