Analizele Manager.ro: Organizatiile umanitare exagereaza in mod voit numarul victimelor unui dezastru

Analizele Manager.ro: Organizatiile umanitare exagereaza in mod voit numarul victimelor unui dezastru tsunamicatastrofe umanitareoxfamcalamitati naturale

La scurt timp dupa momentul 9/11, odata cu invazia iminenta a Statelor Unite in Afganistan, Jeremy Hobbs, directorul executiv al agentiei umanitare Oxfam, lansa un apel ferm: “Aproximativ 5 milioane de oameni inocenti au fost supusi infometarii in Afganistan, Pakistan si Iran. Trebuie sa actionam acum pentru a preintampina ceea ce ar putea deveni cea mai mare catastrofa umanitara de la Al Doilea Razboi Mondial incoace.” Discursul lui Hobbs justifica de minune, intr-un mod indirect, interventia americana in zona, dar, din pacate, avea un mare defect: exagera in mod grosolan situatia.
Sa spui ca in Afganistan este pe cale sa se produca cea mai mare catastrofa umanitara din ultimii 50-60 de ani inseamna sa ignori cu bunastiinta momente dramatice din istoria recenta, ca razboiul din Biafra, foametea din Etiopia, genocidul din Rwanda, plus alte tragedii pe care istoria le-a retinut pe scurt prin numele zonelor unde s-au produs: Darfur, Congo, Somalia, Coreea de Nord etc. Si exagerarea e cu atat mai deranjanta cu cat faci referire la un eveniment care inca nu s-a produs.

Problema e insa aceea ca, de-a lungul ultimelor decenii, asemenea exagerari par sa fi devenit o regula in lumea ajutorului umanitar. Da, organizatiile pentru situatii de urgenta din intreaga lume, ONG-urile si agentiile specializate ale ONU lanseaza constant avertismente publice in legatura cu “cele-mai-nemaipomenite-vreodata” crize create de razboaie, foamete sau catastrofe naturale, solicitand implicarea (financiara) imediata a tuturor.

Doar ca aceste avertismente se dovedesc ulterior mult umflate si adesea chiar nefondate. Si cel mai bun exemplu in acest sens este ceea ce s-a intamplat dupa ce tsunami-ul din Oceanul Indian, din decembrie 2004, a facut 230.000 de victime. Atunci, dupa eveniment, organizatiile si agentiile mentionte mai sus au anuntat ca, fara un ajutor masiv, numarul victimelor respective se va dubla din cauza foametei, a bolilor infectioase si a lipsei apei potabile. Lucru care nu era adevarat - regula generala in ceea ce priveste dezastrele naturale spune ca cele mai multe victime se inregistreaza in primele 24 de ore.

In consecinta, organizatiile umanitare si autoritatile locale s-au trezit ca au colectat o suma imensa (cca 14 miliarde $), mult disproportionata fata de nevoile reale de asistenta de la fata locului. Asa ca unele contributii au fost retrase, iar altele au fost directionate catre alte cauze, ceea ce n-a impiedicat insa ONU sa-si asume meritul (?) pentru evitarea unui al doilea val de victime.

Sa ne amintim in acest conext al exagerarilor si de declaratia purtatorului de cuvant al Oficiului pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare, Elisabeth Byrs, care, referindu-se la cutremurul din capitala haitiana Port-au-Prince, din ianuarie 2010, a spus: “Avem de-a face cu un dezastru istoric. In intreaga istorie a ONU nu ne-am mai confruntat cu asa ceva. Este un eveniment singular.” O declaratie pe care unii ar putea sa o interpreteze foarte bine ca fiind nu o retorica plina de compasiune, ci o adevarata frauda publicitara, cu atat mai mult cu cat e de asteptat ca un oficial al unei organizatii umanitare de top sa stie foarte bine cum stau lucrurile de fapt.  

Motivatia acestor exagerari este insa simpla: organizatiile spun ca, daca n-ar exagera, numarul si volumul donatiilor ar scadea substantial. Si, probabil, au dreptate. In zilele noastre, doar situatiile extreme, cu adevarat apocaliptice, reusesc sa sensibilizeze donatorii, desi n-ar trebui sa fie asa. Numarul exact al celor care au murit sau si-au pierdut casele nu este pana la urma atat de important si n-ar trebui sa conteze ca au fost 300.000 de victime sau “doar” 50.000.

Dar in ciuda acestei motivatii, la o analiza mai atenta se observa ca exagerarile nu-si au totusi rostul. Ele nu sunt contestabile doar din punct de vedere moral, ci si din punct de vedere practic. Sporind permanent cifrele si amploarea pericolului, organizatiile umanitare risca sa nu mai reuseasca sa starneasca reactiile dorite decat daca dezastrul “promovat” are sute de mii de victime sau poate fi descris ca “cel mai mare de la Al Doilea Razboi Mondial incoace”. Altfel, respectivul dezastru n-ar parea chiar atat de rau, prin comparatie cu altele.

Da, este foarte posibil ca spunand strict adevarul, atragerea atentiei sa devina mai dificila, iar volumul donatiilor sa se micsoreze. Dar, contrar a ce cred unii activisti, oamenii nu sunt masinarii de solidaritate si, prin faptul ca sunt bombardati cu mesaje apocaliptice, pot ajunge usor la o asa-numita “oboseala a compasiunii”.

Totodata insa, oamenii nu sunt nici masinarii ale indiferentei. Si daca li s-ar prezenta faptele reale, in loc de cosmaruri terifiante, ar putea chiar sa reactioneze favorabil de fiecare data.