Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
In vremea veche, pe cand oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decat in germenii viitorului, pe cand Dumnezeu calca inca cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pamantului, in vremea veche traia un imparat intunecat si ganditor ca miazanoaptea si avea o imparateasa tanara si zambitoare ca miezul luminos al zilei.
Acesta este inceputul basmului cult "Fat-Frumos din lacrima". Mi-am adus aminte de poveste urmarind filmul "Thor", productie 2011, a carui intriga, deloc complicata si prea bine cunoscuta, m-a facut sa ma intreb de ce oare ne intoarcem mereu la povestile cunoscute ale copilariei, de ce trebuie sa le spunem o data si inca o data? Nu le mancam, nu le putem bea, nu avem nevoie de ele pentru a supravietui. Sau ma insel?
Si asta ma duce cu gandul la o carte "Povestasul", de Llosa, de care m-am indragostit atat de tare, incat m-am certat groaznic cu cel caruia i-am imprumutat-o si a intarziat sa mi-o aduca inapoi. Cu alte carti n-am facut la fel. Chiar daca nu le-am mai vazut si nici nu trag speranta ca le voi mai primi vreodata inapoi. Povestasul este un rol sacru asumat de un om ales sa duca mai departe legendele indienilor machiguenga din tinuturile amazoniene ale Peru-ului (regiunea raului Urubamba, nu intamplator "valea sacra" a civilizatiei precolumbiene incase). Povestasul este depozitar al memoriei colective si garant al unitatii unei mici comunitati pierdute in selva peruviana.
Aici sta secretul: unitatea comunitatii. Impartasim aceleasi valori, aceleasi basme, suntem deci parte a aceleiasi lumi. Pe langa asta, eroii ne inspira, sunt construiti special pentru a reprezenta ce-i mai bun in noi. Fat-Frumos este intruchiparea frumusetii trupesti, sufletesti si a vitejiei fara seaman. Nu are defecte, este omul perfect. Invinge intotdeauna raul, nu datorita puterilor supranaturale, ci fiindca este intotdeauna ajutat de zane, regine ale necuvantatoarelor, babe sfinte, duhuri bune.
In cazul filmului "Thor", personajul principal e blond cu ochii albastri, puternic, dar tras printr-un inel, are un gadget imbatabil: ciocanul si, unde mai pui, ca n-o saruta patimas pe gura pe aleasa inimii, ci ii saruta mana. Ea, fiziciana nebuna cu ochii migdalati i se arunca la piept si-i fura inima. E o Catalina cu studii postuniversitare, poate chiar cu doctorat, care n-o salveaza insa de zambete tampe si de replici cretinute, gen "Asa arati de obicei? Misto!".Ceea ce nu-i scade cu nimic statutul de Ileana Cosanzeana moderna. Luceferii ii stau pe umeri, soarele pe piept si luna pe spate. E buna la suflet si cu mult curaj, caci se lupta temerar cu fortele de securitate care-i confisca aparatura creata doar de ea.
Sunt ironica pentru ca mie mi-au placut intotdeauna zmeii. Nu-mi spuneti ca n-ati auzit de ei: sunt umanoizi de dimensiuni uriase, cu chip de om, dar cu o coada solzoasa atarnandu-le dizgratios in urma. Sunt fiorosi, dar avuti. Au cai nazdravani cu mai multe inimi, palate stralucite si pamanturi pe taramul celalalt ("unde si-a intarcat dracu’ copiii"), separat de cel al oamenilor de o apa mare, de un rau de foc sau de o genune pe care nu o poate strabate decat Zgriptoroaica cea ramasa in istorie pentru ca a refuzat sa inghita bucata zemoasa de pulpa cu care Praslea cel Voinic incercase s-o mituiasca). Asta pe aici, pe la noi. In "Thor", Loki, fratele vitreg, este, de fapt, un monstru cu sange de gheata, care a fost salvat de Odin. Vrea sa fie mai bun si mai nobil decat Thor, insa esueaza si cere sa fie mantuit de un cuvant al tatalui. Insa acesta ii spune NU. Din punctul meu de vedere, singura lui eroare e ca si-a amenintat fratele ca ii va face personal o vizita muritoarei. Asta l-a facut pe Thor sa ia decizia finala si sa-l atace, punandu-se amandoi in pericol de moarte. Numai unul a fost salvat. Cel cu plete blonde-n vant.
Filmul se termina cand Thor zambeste enigmatic la aflarea vestii ca muritoarea cauta o cale sa ajunga la el. Sa fie oare vorba despre corectitudinea politica americana ce impune egalitatea femeii si barbatului sau Asgardul chiar are nevoie de o regina de pe Pamant? Finalul este deschis. Speram, asa cum spun povestile, ca pentru ei vremea nu vremuieste si mai au o sansa.
Si eu incalecai p-o sa si va povestii dumneavoastra asa...
Un produs media marca Rentrop&Straton 
