Amintiri din comunism. Cortina de Fier (X)

Amintiri din comunism. Cortina de Fier (X) In urma cu 30 de ani, Europa era impartita in doua de o frontiera lunga (Cortina de Fier) care despartea Vestul capitalist de Estul comunist si care se intindea de la Marea Baltica pana la Marea Adriatica.
Putini estici aveau pe vremea aceea sansa sa treaca dincolo de aceasta frontiera si din acest motiv tari ca Franta, Italia, Republica Federala Germania (RFG), Olanda, cu abundenta lor de produse si servicii, exercitau o fascinatie deosebita asupra cetatenilor din lagarul socialist.

Oamenii puteau doar sa viseze frumos, nimeni nu-si inchipuia ca va ajunge vreodata sa puna efectiv piciorul in Vest. Caderea zidului Berlinului, pe 9 noiembrie 1989, a schimbat insa situatia si a oferit oportunitatea incredibila a circulatiei libere in tarile pana atunci interzise.

Cei mai maturi isi amintesc ce s-a intamplat in perioada aceea, la inceputul lui 1990, in Romania: zeci de mii de oameni au luat cu asalt Serviciile de Pasapoarte, dornici sa ajunga fie in Vestul bogat, fie in Turcia, unde puteau desfasura un comert foarte profitabil: duceau acolo rulmenti, aflati la mare cautare, si se intorceau in tara cu blugi si cu alte marfuri dupa care romanii tanjisera zeci de ani (chiar si o banala bere la cutie era, in 1990, o “minunatie” capitalista).

S-au facut atunci bani frumosi, s-au strans chiar mici averi care au stat ulterior la baza demararii unor afaceri mai serioase.

E interesant insa de vazut si cum au reactionat cetatenii celorlalte state socialiste. Au navalit si ei la punctele de frontiera, dornici sa viziteze raiul occidental si sa profite de el? Au creat si ei probleme, asa cum au creat migratorii mai putin civilizati din Romania?

Ziarul ceh Lidove Noviny rememoreaza, dupa 30 de ani, perioada aceea in care autobuzele cehoslovace plecau sa cucereasca marile orase ale Europei si... centrele lor comerciale. Iata un extras din articolul in cauza:

„Pietele oraselor rasunau inca de clinchetul cheilor manifestantilor care sarbatoreau succesul revolutiei de catifea. Resturi de sarma ghimpata zaceau inca la granita cu Vestul, iar la cele cateva puncte de trecere pe care autoritatile binevoisera sa le deschida se aliniau deja cozi de autobuze pline de curiosi. Era inceputul anului 1990 si cehoslovacii plecau sa descopere o lume pe care n-o cunosteau decat din fotografii.

La frontiera se puteau urmari atunci scene memorabile: calatori mestecand cate un snitel cu paine, asezati pe bordurile din preajma punctului de frontiera, in mijlocul gazelor de esapament, si tragand cu ochiul spre alti calatori mai norocosi, carora agentia lor de turism reusise sa le gaseasca un autocar Mercedes, desigur foarte vechi, dar totusi Mercedes. “Ce bine este in Mercedes, nu-i asa?” se auzea de multe ori, dar si: “Saptamana trecuta au transportat legume cu el. Mi-am pus geanta sub scaun si miroase a morcov putred.”

Chiar si asa, aceasta libertate de a calatori oriunde in strainatate era un lux nemaipomenit. Cu cateva luni mai devreme, o intreaga familie trebuia sa stea cu schimbul la o coada interminabila in fata vreunei agentii de voiaj pentru a putea spera, cu rabdare si mult noroc, sa prinda unul dintre cele cateva locuri la o excursie in Occident care costa cat salariul pe o jumatate de an. Iar norocosii trebuiau sa suporte apoi, la granita, interogatoriile umilitoare ale unor vamesi duri care le fluturau prin fata pistoalele-mitraliera. Dupa caderea Cortinei de Fier situatiile de genul acesta au disparut, in schimb a aparut caciulirea pe la autoritati pentru “alocarea de valuta”.

La fel de repede cum au invatat sa calatoreasca, cehoslovacii au invatat si sa vanda excursii. In 1990, tara avea deja 6.000 de agentii de voiaj care ofereau doua tipuri de excursii:
 
1. “Europa in 4 zile”, pentru cei care doreau sa cunoasca in cel mai scurt timp posibil tot ce pierdusera timp de 50 de ani. Oamenii dormeau in autocar si erau adesea treziti in toiul noptii de vocea ghidului: “Am intrat in Elvetia. Pe stanga puteti vedea luminile orasului Sion.”

2. Cel de-al doilea tip de excursii avea in vedere Venetia, Viena, Munchen sau alte mari orase unde se putea ajunge usor cu autocarul. Turistii aveau ocazia sa vada indeaproape Catedrala Sf. Stefan din Viena sau piata San Marco din Venetia, dar adevarul e ca, in acest tip de excursii, nu asemenea locuri contau. Obiectivul real il constituiau centrele comerciale sau pietele cu marfuri ieftine. Aici se puteau cumpara pachete de cafea de trei kilograme, telefoane chinezesti cu butoane (nu cu disc!), bauturi la cutie si detergenti care nu numai ca spalau, dar si miroseau frumos.

Cativa ani mai tarziu insa, entuziasmul de la inceput s-a domolit. Croatii, mereu zambitori, au inceput sa se planga de acesti cehoslovaci care-si carau cutiile de pateu dupa ei, iar in magazinele austriece placutele cu “Aici vorbim ceha” s-au schimbat in mai putin primitoarele “Cehi, nu furati!”.”

Acesta a fost extrasul din articolul din Lidove Noviny. Dupa cum se observa, asemanarile cu situatia turistilor romani, in aceeasi perioada, sunt izbitoare.