Vin alegerile. Ce vrem de la politicienii nostri?

Vin alegerile. Ce vrem de la politicienii nostri? O intrebare interesanta. Ce vrem, de fapt, de la politicienii nostri? Ce asteptari avem de la cei pe care o sa-i votam duminica? Daca ar fi sa numim un singur lucru, care ar fi acela? Dupa experienta din ultimii 30 de ani, cred ca, inainte de a le cere politicienilor competenta si pricepere in gestionarea treburilor tarii, am vrea de la ei ceva destul de banal: sa respecte legea. Aia care e acum si pe care in principiu o intelegem toti, in ciuda unor interpretari sucite care vin din cand in cand dinspre Curtea Constitutionala. Dar noi respectam legea?
Citesc pe un site de stiri un articol in care autorul se arata indignat de urmatoarea situatie:

“Da. Traversez brambura. Si ieri am taiat-o aiurea prin mijlocul bulevardului. Era cam pustiu. Si ce vezi? Ma trezesc cu o masina claxonand urias si mergand ca nebuna. Cred ca avea 80 pe ora. Iesise de pe o strada laterala cu precautie si intrand in bulevard s-a trezit smechera, tartora, rege. Soferul a bagat pedala blana si uite cum m-a speriat. Bineinteles, recunosc eu am traversat ilegal. Imoral. Fara sa simt pericolul. Nu-i prima oara. Nu va fi ultima oara. Dar totusi am o intrebare: soferul este chiar nevinovat? N-are si el urme de vinovatie?”

Ce m-a surprins la acest articol a fost partea cu “am traversat ilegal, nu va fi ultima oara”, mai exact nonsalanta cu care a fost spusa (scrisa). Sa recunosti senin ca incalci legea si ca o vei mai face, sa spui cu subiect si predicat ca esti un nesimtit si apoi sa te miri ca si altul e nesimtit (intr-o situatie pe care TU ai creat-o) mi se pare monumental.

Alt exemplu, oarecum similar: o cunostinta a fost usurata de cateva sute de lei in troleibuz. Cand a ajuns acasa si a descoperit paguba, a facut o criza de nervi si tot ce mai reusea sa ingaime, la fiecare zece secunde, era: “In ce tara traim! In ce tara traim!”. Peste cateva zile insa, cand incidentul fusese uitat, aceeasi persoana povestea pe un ton amuzat cum a fost ea la nu stiu ce hypermarket, a desfacut pe furis o cutie de Snickers si a mancat un baton, acolo, in magazin. “Daca pui cutia desfacuta mai in spatele raftului, nici nu se observa”, explica, chicotind, persoana. Iar cand cineva i-a atras atentia ca nu e nici o diferenta intre ea si hotul din troleibuz, a sarit ca arsa: “Pai ce, dom’le, se compara un Snickers cu 300 de lei???”

Observati tiparul? Oricine judeca o situatie in functie de felul cum este el personal implicat in acea situatie. Scenariul e simplu: daca respectivul sau cineva apropiat lui incalca o lege sau chiar o simpla norma de bun-simt, ori este ceva “absolut minor”, ori se gaseste imediat o explicatie “plauzibila”. In schimb, daca cineva complet necunoscut face exact acelasi lucru, merita impuscat. Mai este, desigur, si situatia in care vina proprie este prea evidenta ca sa mai functioneze vreo explicatie si atunci apare argumentul suprem: “Las’ ca altii fac chestii si mai si!”.

Exact, suntem extrem de atenti la greselile celorlalti si uitam de propriile noastre greseli. Cum care greseli? Chistocul de tigara aruncat pe trotuar este o greseala. Muzica data la maximum este o greseala, la fel limbajul vulgar, fumatul in lift, comentatul in timpul filmului la cinematograf sau chiar banala traversare aiurea a strazii, “ca nu trece nici o masina”. Sunt greseli minore, veti spune, dar v-as ruga sa observati un lucru: ele pot fi eliminate chiar de maine, fara nici un efort, fara nici un cost, prin simpla alegere de a nu le mai face.

Si rezultatul se va vedea imediat. O societate in care 99% din cetateni respecta legea nu are cum sa isi aleaga conducatorii din randul celor 1% care nu o fac.

Sursa foto: www.pexels.com