Decaderea totala a clasei politice din Romania

Decaderea totala a clasei politice din Romania politicaromaniapoliticienicoruptie

Inainte de 1989, nu prea exista clasa politica, asa cum o intelegem astazi. Existau Nicolae Ceausescu, Elena Ceausescu si cam atat, in rest nimic. Ministrii si practic toti cei care aveau o minima putere de decizie erau in fapt o adunatura de indivizi inculti si obedienti, care nu ieseau din cuvantul sefului statului. Apoi a venit Revolutia din 1989 si situatia a parut sa se schimbe in bine.
Cei care au format structurile de conducere dupa 1989 erau, in mod evident, de alta factura. Si nu vorbim aici neaparat despre convingerile lor politice (unii erau tot comunisti), ci despre faptul ca, spre deosebire de predecesorii lor (agramati precum Emil Bobu, Ion Dinca sau Tudor Postelnicu), noii politicieni – nu toti, desigur – aveau studii superioare serioase, vorbeau limbi straine, citisera ceva la viata lor.

Primul ministru Petre Roman, ca sa dam un exemplu, era conferentiar universitar, specialist in fizica fluidelor, si se descurca excelent in franceza, engleza, spaniola, italiana si rusa. Iar alti politicieni il secondau cu succes ca pregatire si prestanta.

Parlamentul din primii ani de dupa Revolutie gazduia destui ingineri, medici, filologi, critici literari, filosofi, juristi, regizori de film, matematicieni, geologi, istorici de arta, adica oameni care, chiar daca nu stiau prea bine la momentul acela cu ce se mananca politica, aveau cultura si capacitatea intelectuala necesare pentru a-i invata repede mecanismele.

Erau oameni despre care nu ne era rusine sa spunem ca ne reprezinta, chiar daca trecutul lor in comunism nu era chiar imaculat si chiar daca, in noua lor postura de politicieni, nu pareau foarte eficienti in a aseza tara pe directia optima (sa nu uitam totusi ca se infruntau cu adversari mult mai versati ca ei, proveniti din vechile structuri, si care aveau propriile planuri cu Romania).

Ce s-a intamplat cu acesti oameni? Au disparut de pe scena politica, pur si simplu. Unii au fost inlaturati din partidele din care faceau parte si au pierdut locurile eligibile, altii s-au retras scarbiti, iar altii, de aceeasi factura si care ar fi putut sa le ia locul, nici macar n-au mai cochetat cu ideea de intra in politica, dezgustati de mizeria din domeniu.

Si, incet-incet, an dupa an, am ajuns la situatia de azi, in care indivizi care nu stiu sa faca un acord gramatical sau sa calculeze un TVA sunt pusi sa se ocupe de educatia poporului roman si sa-i traseze viitorul economic. Cititi mai jos o mostra de exprimare a unui lider PSD din anul de gratie 2018. Cititi-o cu atentie:

„Problema unei amnistii nu vad de ce chinuie atat de mult atata lume. In orice stat, ca urmare a faptului ca apare un curent ca numiti cetateni care au gresit si care sunt constienti ca au gresit, statul acorda clementa sa. Nu inteleg aceasta tendinta sangeroasa ca trebuie bagati unii la puscarie fiind insusita de o parte mare a opozitiei care vede o metoda de a castiga alegerile, altfel nu sunt in stare sa propuna nimic.”

Ce se poate face?
Ar trebui in primul si in primul rand sa intelegem un lucru simplu: astfel de indivizi au fost propulsati in fruntea tarii in mod democratic la alegerile din 2016. Si nu atat de cei care i-au votat, cat mai ales de cei care nu s-au prezentat atunci la vot, motivand ca “N-ai cu cine”. Cand, in realitate, exista intotdeauna posibilitatea sa alegi un rau mai mic.

Sa mergem, deci, la vot si sa alegem raul mai mic. E un lucru eficient, cu rezultate concrete, pe care chiar il putem face. Si, pana la urma, s-ar putea sa fie singurul.

Citeste si: Sinteza Saptamanii: Cresc amenzile, modificari la sistemul de pensii si mai multe zile libere de Craciun

Sursa foto: pexels.com