Toyota inchide fabricile din Australia
toyotaaustraliagmfabriciauto
Toyota a anuntat ca va inchide fabricile din Australia pana la sfarsitul anului 2017. Aceasta tara va pierde, astfel, mii de locuri de munca si va ramane fara producatori auto importanti. Si alte companii auto, Mitsubishi, General Motors si Ford au decis sa se retraga din Australia, informeaza CNN.
Toyota producea aici modele Camry, Camry Hibrid si Aurion, activand pe piata australiana de aproximativ 50 de ani.
CNN arata ca vor fi desfiintate 2.500 de locuri de munca la care se adauga joburile sustinute indirect potrivit unui anunt al companiei.
Aceasta decizie a fost atribuita aprecierii puternice a dolarului australian, care a afectat exporturile, si costurilor de productie ridicate. Reprezentantii Toyota au apreciat ca piata australiana este "una dintre cele mai deschise si fragmentate piete auto din lume".
"Am facut tot ce ne-a stat in putere pentru a transforma afacerea, insa realitatea este ca exista prea multi factori pe care nu ii putem controla si care fac productia de masini in Australia neviabila", a declarat Max Yasuda, directorul general al Toyota Australia.
Potrivit CNN, industria auto din aceasta tara are mult de suferit ca urmare a retragerii altor companii auto de renume, precum Mitsubishi, General Motors si Ford.
Anuntul plecarii grupului General Motors a avut conotatii nationaliste, avand in vedere ca producatorul american detine in Australia marca Holden, o sursa de mandrie pentru toti cei care locuiesc aici.
Toyota ramasese ultimul mare producator auto din Australia, iar decizia recenta ar putea anunta sfarsitul industriei auto australiene.