Criza discursului public in Romania (2): Tacerea mediului de business
discurs publiccrizaprmanagerdezbatere
E o tacere graitoare aceea a managerilor cu greutate din Romania. In spatele tacerii stau ipocrizia si indiferenta. Ce da, aceea si primeste mediul corporate din partea unei societati slabite de neimplicarea sa: ipocrizie si indiferenta din partea administratiei.
Cand vorbim despre discurs public, suntem adesea tentati sa ne rezumam la presa, la comunicarea politica si la ceea ce – acolo unde exista, nu e cazul in Romania -, se cheama a fi societate civila, un loc de intalnire a vocilor relevante din mai multe zone neguvernamentale.
Uitam adesea – si exista si justificari pentru asta – marea masa a managerilor, a corporatistilor si a specialistilor cu mare reputatie in domenii specifice. Sunt oamenii care misca economia, dar a caror voce nu razbate decat rareori – si prin ce personaje! – in spatiul public. Efectele acestei stari de fapt contribuie si ele la criza discursului public din Romania.
Un spatiu public bine articulat presupune – sine qua non – deschiderea catre dialog a actorilor. Mediul corporate din Romania nu comunica, insa, decat extinderi ale business-urilor si cifre contabile avantajante. Si niste locuri comune pe care jurnalistii cu experienta le anticipeaza deja in articole, asteptand comunicatele de presa doar pentru mici retusuri de nuanta. Nimic esential, profunzime zero, viziune critica asisderea.
Majoritatea managerilor romani s-au baricadat in spatele unor PR-ite impenetrabile. Nu vor sa fie deranjati si nu vor sa deranjeze. Culmea comoditatii. De cine si, mai ales, de ce se ascunde mediul de business din Romania?
Relatia cu politicul e o prima explicatie. Exista businessmeni de succes au fost promovati, sunt interpusi sau fac parte din jocul clientelei unor anumite partide. Nu au niciun interes ca vocea lor sa se faca auzita. Si oricum nu au ce spune, pentru ca orice ar spune s-ar putea intoarce impotriva lor. Exista si cazuri de patroni - cazuri rare, oricum – care prefera discretia tocmai pentru a nu intra intra in masinaria de cotizare si clientelizare politica.
Dictatura corporate e o alta explicatie. O filosofie de business prost inteleasa si inca si mai prost aplicata la noi, conform careia nimic nu iese din firma decat cu acceptul expres al sefei de PR si al executivului suprem. Genul acesta de politica interna nu doar ca bareaza participarea angajatilor la discursul public, dar e un factor inhibitor pentru insasi afacerea a carei parte sunt ei. Parerile oamenilor devin parerile sefilor, stilul oamenilor e stilul sefei de PR, iar credintele lor intime despre lume si viata sunt un PowerPoint de zece slide-uri in care sunt descrise valorile companiei.
Indiferenta e si ea de luat in calcul. Sunt atatia manageri care nu vad mai departe de Excelul cu rezultatele din T2 ale companiei. Daca lor le merge bine, atunci nimic altceva nu mai conteaza. Ce daca tara se duce de rapa? Pe ei ii intereseaza doar bonificatiile de la sfarsit de an, ratele la decapotabila si vacanta in America de Sud. Sunt prea prinsi cu ale lor.
In aceste conditii, singurii comunicatori din mediul business sunt cei care au interese politice sau economice, cei care vor sa se vada pe sticla sau vor sa se auda vorbind, cei care vor sa traga foloase de imagine din faptul ca devin notorii, wannabes (sunt multi aici, mai ales din zona IT&C si retail, unii s-au cam dezumflat cu criza, au ramas doar cu copertele din revistele glossy de busines) si excentricii. Oameni care, cu tot respectul, chiar si cand spun ceva important sunt suspectati de interese ascunse, deci nu joaca credibil in spatiul public.
Ceilalti, cei care au si greutatea, si probitatea de a vorbi, o fac prin departamente sau prin firme de Public Relations. Adica nu spun nimic, nu numai in probleme esentiale legate de societatea din care sunt parte integranta, ci si in chestuni legate strict de activitatea sau de piata in care functioneaza. Inca nu s-a vazut societate structurata in jurul unor mesaje de PR…
Un produs media marca Rentrop&Straton 
