Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

In primul si in primul rand, trebuie sa tratati problema cu maxima atentie. Hartuirea de orice fel (sexuala, psihologica, morala) este foarte atent reglementata in legislatia nationala si sanctionata extrem de dur.
Si nu vorbim aici doar despre sanctiuni pentru angajatul hartuitor, ci si despre sanctiuni pentru dvs., angajatorul. Astfel, Legea nr. 167/2020 prevede amenzi foarte consistente daca nu ati prevenit, prin regulamentul intern, actiunile de hartuire in firma sau daca se dovedeste ca ati permis sau incurajat asemenea actiuni, cu scopul de a determina un anumit salariat sa isi dea demisia.
Amenzile acestea pot ajunge la 200.000 de lei (!), ca urmare treaba este cat se poate de serioasa. Hartuirea este considerata o forma de discriminare, iar cand vorbim despre discriminare lucrurile se complica enorm.
Revenind, daca un salariat vi se plange ca este hartuit, trebuie sa aplicati o procedura relativ recenta, stabilita prin HG nr. 970/2023, anume sa demarati imediat o ancheta – o ancheta care depaseste ca anvergura o simpla cercetare disciplinara si care implica parcurgerea unor etape clare.
De precizat insa ca ancheta aceasta nu va fi desfasurata de dvs., ci de o comisie pe care o numiti in acest sens, formata din cel putin 3 membri, cu o conduita etica si profesionala corespunzatoare.
Comisia va gestiona urmatoarele etape:
a) Depunerea plangerii
Plangerea poate fi formulata de persoana vatamata in forma scrisa (olograf sau electronic, dar obligatoriu asumata prin semnatura, cu respectarea protectiei datelor de identitate) sau verbala. In acest din urma caz, comisia va intocmi un proces-verbal.
b) Inregistrarea plangerii
Vor fi inregistrate toate informatiile relevante furnizate in plangere: datele, orele si faptele incidentului/incidentelor.
c) Comunicarea cu victima
Victima va fi informata cu privire la drepturile sale, si anume:
- ca poate depune plangere si la alte institutii care au competente in domeniul hartuirii;
- ca poate beneficia de suportul unui consilier din cadrul firmei sau ca are dreptul de a fi asistata de un reprezentat sindical sau al salariatilor pe parcursul procedurii de solutionare a plangerii;
- ca are posibilitatea de a solicita consiliere juridica sau psihologica.
Foarte important, victimei i se vor comunica posibilitatile de solutionare a plangerii si i se va solicita opinia cu privire la rezultatul dorit.
d) Comunicarea cu presupusul hartuitor
Obligatoriu, acesta trebuie sa aiba posibilitatea sa isi spuna punctul de vedere. El va fi informat cu privire la politica firmei in cazul hartuirii, dar si cu privire la legislatia nationala in domeniu si la posibilele sanctiuni. De asemenea, i se poate facilita o discutie cu victima, dar doar daca aceasta este de acord.
e) Elaborarea Raportului de caz
Raportul de caz cuprinde:
- Datele din plangere
- Datele rezultate din procesul de indrumare si consiliere a victimei
- Datele rezultate din procesul de audiere si consiliere a presupusului hartuitor
Raportul de caz se realizeaza in termen de maximum 7 zile lucratoare de la depunerea plangerii si este inaintat departamentului de resurse umane/conducerii institutiei/expertului egalitate de sanse/consilierului de etica.
f) Ancheta
Dupa intervievarea separata a victimei si a persoanei acuzate, in cadrul anchetei pot fi intervievate si alte parti terte relevante. Comisia isi formeaza astfel un punct de vedere cu privire la fapta si, in cazul in care se pare ca fapta chiar a avut loc, va propune modalitati de solutionare a plangerii, luand in considerare care este solutia potrivita pentru victima, prin consultare cu aceasta.
g) Elaborarea raportului final
Raportul final cuprinde investigatiile, constatarile si masurile propuse. El se inainteaza conducerii institutiei/angajatorului. Procesul de solutionare a plangerii se realizeaza cel mai tarziu in termen de 45 de zile lucratoare de la data la care a fost facuta plangerea.
De precizat ca aceasta ancheta nu tine loc de cercetare disciplinara, dar etapele celor doua actiuni pot fi corelate si desfasurate simultan, caz in care procedura de ancheta a hartuirii se va putea finaliza cu aplicarea unei sanctiuni disciplinare.
Sanctiunea respectiva va fi in conformitate cu prevederile OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum si ale Codului muncii, si va putea merge pana la concediere. Important este insa ca sanctiunea respectiva sa fie precizata clar in regulamentul intern, cum de altfel va obliga si legea.
Astfel, Legea nr. 167/2020, care completeaza OG nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, spune ca “angajatorul are obligatia de a lua orice masuri necesare in scopul prevenirii si combaterii actelor de hartuire morala la locul de munca, inclusiv prin prevederea in regulamentul intern al unitatii de sanctiuni disciplinare pentru angajatii care savarsesc acte sau fapte de hartuire morala la locul de munca.”
Iar sanctiunea pentru nerespectarea acestei obligatii este, conform aceleiasi Legi nr. 167/2020, o amenda de la 30.000 la 50.000 de lei.
Sursa foto: www.pixabay.com
Transport GRATUIT - Pachet 5 ex Agenda Cadrului Didactic 2026-2027 OF 18603
Evaluarea Nationala - Literatura romana clasa a VIII-a - Exercitii rezolvate tip Subiectul I A 6 7 8 si 9
Fise distractive pentru gradinita
Ultimele NOUTATI

Ce s-ar intampla daca toate bancile ar cere inapoi imprumuturile in acelasi timp?

Cine controleaza rezervele strategice de petrol ale Europei si cine decide cand sunt folosite

Ce prevede acordul dintre UE si China dupa negocieri tensionate. Exporturile de masini hibride ar putea scadea cu peste jumatate

FOTO Craiova, peste Viena in topul targurilor de Craciun din Europa in 2026. Targul se intinde pe 280.000 de metri patrati si are tema „Spargatorul de nuci”

Partenerii nostri
Telemunca vs. munca la domiciliu: diferente privind programul, locul muncii si contract
Angajarea strainilor in Romania: procedura de autorizare si inregistrare in WorkinRomania
Monografie contabila pentru dezvoltatorii imobiliari: Constructia de imobile destinate vanzarii
Ghidul complet al activelor firmei: Curente, Imobilizate si Studiu de caz
Cum alegi marfa potrivita pentru un magazin aflat la inceput
Confort si stil in garderoba de zi cu zi: cum alegi incaltamintea potrivita
Nu amana investitia, finanteaza inteligent echipamentele agricole








