Metoda imorala prin care marile companii isi sporesc profiturile pe spinarea clientilor

Metoda imorala prin care marile companii isi sporesc profiturile pe spinarea clientilor In ultimii 3 ani, am cumparat, cred, vreo 5 aspiratoare. Am tot cautat unul care sa nu se strice dupa mai putin de 6-8 luni de utilizare, insa n-am gasit. La inceput toate au fost super-performante, ridicau practic covorul de pe parchet, apoi, in mod bizar, au inceput sa devina din ce in ce mai ineficiente, pentru ca in maximum 1 an sa moara de tot. M-am resemnat. E clar ca durata lor de viata este gandita din start sa fie una scurta, toata treaba facand parte dintr-o strategie a producatorilor numita planned obsolescense sau uzura planificata.
Strategia in cauza presupune ca electrocasnicele si alte obiecte de uz general sa fie fabricate de la bun inceput astfel incat sa se strice dupa un timp relativ scurt.

Simultan, este descurajata si repararea lor (prin costuri mari de service sau prin limitarea accesului la piese de schimb si la instructiunile tehnice), astfel incat clientilor sa nu le ramana decat o posibilitate: sa cumpere produse noi.

Companiile se bucura in consecinta de cumparaturi repetate si de cifre de afaceri spectaculoase, pe care nu le-ar fi obtinut daca ar fi oferit din start lucruri durabile.

Povestea e veche. Uzura planificata a inceput sa se aplice inca de acum 100 de ani, cand marii producatorii de becuri electrice – Osram (Germania), Associated Electrical Industries (Marea Britanie) si General Electric (SUA) – au realizat ca e mult mai profitabil sa scada durata de functionare a becurilor lor de la 2.500 de ore, cat era standardul atunci, la doar 1.000 de ore. Si sa vanda astfel mai mult. Ca urmare, au format in 1920 un cartel, numit “Phoebus”, si s-au pus pe treaba.

Iar strategia lor a prins si a inceput sa fie aplicata de tot mai multe companii, devenind aproape o regula dupa 1950, in tarile capitaliste. In tarile comuniste nu, pentru ca acolo, din contra, accentul era pus pe durabilitate si pe economisirea resurselor, dovada faptul ca mobila foarte solida, cumparata in anii ‘60, se mai gaseste si acum in multe dintre apartamentele la bloc locuite de batrani.

Sigur, uzura planificata merge in paralel cu progresul tehnologic. Cumparaturile repetate nu inseamna sa oferi consumatorilor din nou fix acelasi model si nici sa ascunzi exact aceeasi tehnologie sub alta carcasa si sa pretinzi apoi ca este vorba despre altceva.

Luati exemplul telefoanelor mobile. Smartphone-urile actuale difera intr-un mod incredibil de modelele cu butoane si ecran minuscul de acum 25 de ani, atat ca performante, cat si ca design. Doar ca si acestea, smartphone-urile actuale, pot fi folosite maximum cativa ani, pentru ca la un moment dat incep sa apara problemele: ecranul tactil nu prea mai reactioneaza bine, softul nu mai este upgradat, bateria moare.

Solutia este insa – ce surpriza! – intotdeauna la indemana: un model nou-nout, de-abia aparut pe piata sau care urmeaza sa apara in curand, prezentat desigur ca o culme a progresului tehnologic, “the best ever”. Cu precizarea ca este speculata aici si dorinta consumatorilor de a fi in trend, de a avea ceva ultimul racnet, de a impresiona.

Oricum, important e sa nu confundam durata scazuta de viata a produsului cu performantele sale. Performantele, intelese ca functiile si facilitatile noi pe care le poate oferi un produs, sunt intotdeauna in vizorul companiilor, dovada progresul evident in ceea ce priveste gradul nostru de confort, inimaginabil acum 50 de ani. Doar ca produsele care ne asigura acest confort nu apuca sa stea prea mult pe langa noi, pentru ca se strica si trebuie inlocuite cu altele.

Uzura planificata are in mod clar si alte implicatii, nu numai profitul companiilor: ganditi-va, de exemplu, ca toate electronicele si electrocasnicele depasite moral trebuie aruncate undeva, cu poluarea aferenta (la gropile de gunoi din SUA ajung in fiecare an 350 de milioane de cartuse de toner). Dar ganditi-va si ca aceasta strategie stimuleaza inventivitatea si creativitatea si asigura totodata locuri de munca pentru milioane si milioane de oameni.

Sa remarcam, in final, ca uzura planificata nu se aplica produselor de lux. Sa dai cateva zeci de mii de dolari pe un ceas Rolex care se strica in 5 ani (ca sa fii nevoit sa iti cumperi altul) este, evident, o aberatie. Un astfel de ceas inseamna prestigiu, este simbolul unui anumit statut, o eticheta vizibila pe care o arati celor din jur, iar functionalitatea sa impecabila este de la sine inteleasa.   

Este limpede ca ceasul respectiv va ramane in familia ta cateva generatii si la fel de sigur este ca valoarea lui va creste in timp, ceea ce il transforma intr-o investitie. Un ceas de lux chiar este o investitie. Ceea ce nu se poate spune despre un aspirator.

Sursa foto: www.pexels.com