Femeia care l-a iubit cel mai mult pe Eminescu a fost o indianca pe care poetul nu a cunoscut-o

Femeia care l-a iubit cel mai mult pe Eminescu a fost o indianca pe care poetul nu a cunoscut-o Afirmatia din titlu poate parea paradoxala, dar este cat se poate de adevarata. O indianca a renuntat la tara ei, la felul ei de viata pentru a se dedica, pana la moarte, poetului roman.
Istoria si istoria literara au consemnat mai multe "intersectii" ale poetului cu o seama de muze. Cele mai cunoscute dintre acestea sunt Veronica Micle, sotia, apoi vaduva profesorului universitar si rector al universitatii din Iasi – Stefan Micle, apoi Mite Kremnitz, sotia doctorului Wilhelm Kremnitz (medic al familiei regale romane) si cumnata a lui Titu Maiorescu. Prima sotie a lui Maiorescu a fost Clara Kremnitz, sora lui Mite, iar pasiunea pentru sexul frumos a criticului l-a facut pe acesta sa "oscileze" intre cele doua surori.

Apoi a mai fost Cleopatra Lecca, fosta Poenaru, dupa numele sotului care ceruse si obtinuse divortul de ea. Cleopatra Lecca (Poenaru) a fost fiica pictorului Constantin Lecca si verisoara lui I.L. Caragiale.

Intre personajele mai inainte amintite amorul a dantuit dezlantuit: Maiorescu era casatorit cu Clara, dar jinduia si la farmecele cumnatei sale, Mite, de care a fost vrajit si Eminescu, Cleopatra Lecca, promovata la Junimea si curtata de Maiorescu, nu era deloc insensibila la avansurile lui Eminescu, iar conul Caragiale s-a bucurat si el, o vreme, de nurii Veronicai, marea iubire a lui Eminescu. Oameni si ei, ca toti oamenii...

Dar sa revenim la femeia care l-a iubit cel mai mult pe Eminescu, fata sa-l fi cunoscut. A chemat-o Amita Bhose, s-a nascut la Calcutta, in India si a trait intre anii 1933-1992.

Prima intalnire a Amitei Bhose cu Romania a fost intamplatoare: in 1959, la 26 de ani, si-a insotit sotul, inginer, venit in tara noastra la specializare.
Cu acest prilej, Amita Bhose s-a inscris la un curs de limba si literatura romana, in cadrul caruia s-a "intalnit" pentru prima oara cu poezia lui Eminescu, de care s-a indragostit pe loc si definitiv. "Vinovata" a fost poezia "Ce te legeni…"

Zece ani dupa primul contact cu Romania, Amita Bhose a publicat, in India, volumul "Eminescu: Kavita (Poezii)" – 35 de poeme de Eminescu pe care le tradusese in bengali. Peste timp, Amita Bhose avea sa spuna: "traducerea lui Eminescu in Bengali nu a fost, pentru mine, un experiment artistic sau un exercitiu lingvistic: a fost o experienta spirituala, o traire launtrica pe care nu stiu cum s-o definesc."

In anii urmatori, Amita Bhose a mai publicat, in India, "In afara lumii cunoscute" – un jurnal de calatorie in Romania, iar in 1971 s-a intors in Romania pentru a se inscrie la doctorat la Facultatea de Limba si Literatura Romana din cadrul Universitatii Bucuresti, alegand ca tema "Influenta indiana asupra gandirii lui Eminescu", sub coordonarea unui eminescolog de prestigiu – Zoe Dumitrescu Busulenga.

Dupa inscrierea la doctorat, Amita Bhose a decis sa renunte complet la viata ei anterioara si a solicitat sa i se permita sa se stabileasca in Romania.

Cand si-a incheiat doctoratul, Amita Bhose a ramas, ca lector, la Universitatea Bucuresti, unde a predat, in romana, bengali, sanscrita si civilizatie indiana.

Cum nicio fapta buna nu ramane nepedepsita, dupa 1990, postul Amitei Bhose de la Universitate a fost desfiintat si, dupa doi ani de memorii si lupte cu morile de vant ale tranzitiei, la 22 octombrie 1992 Amita Bhose s-a stins din viata, in urma unei interventii chirurgicale nereusite.

La ceremonia funerara, fostii ei studenti i-au recitat "Mai am un singur dor…", apoi trupul firav al indiencei a fost dat focului, iar urna cu cenusa a ramas in Romania Eminescului ei mult-iubit…