130 de ani de la moartea lui Eminescu (II). Calvarul ultimilor 6 ani si sfarsitul

130 de ani de la moartea lui Eminescu (II). Calvarul ultimilor 6 ani si sfarsitul Dupa episodul de la baia Mitraszewski, in urma caruia Eminescu a fost transportat, in camasa de forta, la ospiciul «Caritatea» al doctorului Sutu, din strada Plantelor, Bucuresti, pentru acesta a inceput sfarsitul. Remisii aparente ale bolii, tratamente inadecvate, sanatorii din nou, perioade de luciditate tulbure, urmate de desprinderi de realitate. Cosmarul a durat 6 ani, pana la 15 iunie 1889.
La scurta vreme dupa ce a fost depus, in camasa de forta, la sanatoriul/ ospiciul dr. Sutu din strada Plantelor din Bucuresti, medicul a eliberat, la 5 iulie 1883, un Certificat medical, in care a scris:

"Subsemnatul (dr. Sutu, n.a.), doctor in medicina, atest prin aceasta ca d. Eminescu, adus in cautarea institutului «Caritatea» din Bucuresci la 28 iunie 1883, de catre On. Prefectura Capitalei, este atins de alienatiune mintala in forma de manie acuta, stare care reclama o cautare seriosa in un stabiliment special."

In octombrie, acelasi an, Eminescu este trimis la un sanatoriu din preajma Vienei. Starea de sanatate i s-a imbunatatit si a plecat, la inceputul anului 1884, intr-o calatorie de convalescenta in Italia.

In martie 1884 s-a intors la Bucuresti, de unde a plecat la Iasi, unde i s-a oferit postul ingrat de sub-bibliotecar la Biblioteca centrala.
Urmeaza o internare la Spitalul Sfantul Spiridon din Iasi, apoi la un sanatoriu de langa Odessa, apoi la ospiciul Manastirii Neamt, apoi o noua internare in Austria.

In 1888, la Botosani fiind, primeste vizita Veronicai Micle, care-l convinge sa se mute la Bucuresti, de unde nu va mai pleca nciodata.
In aprilie 1889 Parlamentul Romaniei voteaza (dupa doi ani de tergiversari) acordarea unui ajutor lunar poetului Eminescu.

Urmatoarea destinatie: spitalul manastirii Marcuta, din Bucuresti, apoi, din nou, sanatoriul «Caritatea» al doctorului Sutu.



La 20 martie 1889, la solicitarea prim procurorului Tribunalului Ilfov, care avea de trimis in instanta dosarul "de interdictie" a poetului, starea de sanatate a lui Eminescu a fost evaluata de o comisie medicala compusa din medicii Sutu si Petrescu. Evaluarea s-a facut la sanatoriul «Caritatea», unde Eminescu se gasea internat, iar concluzia acestei comisii a fost:

"d. Mihai Eminescu este atins de alienatiune mintala in forma de dementa, stare care reclama sederea sa intr-un institut atat spre ingrijire si cautare cat si spre linistea publicului."



In aprilie 1889, prim-procurorul de pe langa Tribunalul Ilfov trimite Predintelui Tribunalului solicitarea de a dispune constituirea unei curatele "care sa administreze averea si sa ingrijeasca de persoana pacientului care se afla acum la casa de sanatate a Dlui Dr Sutzu din strada Plantelor, luandu-se masuri spre a fi interzis."

In iunie 1889, cu putin timp inainte ca Eminescu sa-si sfarseasca zilele, are loc un "Consiliu de familie", compus din Titu Maiorescu, D.A. Laurian (director al ziarului "Romania libera"), Stefan Mihailescu (director in  ministerul Cultelor), M. Braneanu (redactor-sef al ziarului "Romania libera") si I.L. Caragiale cu scopul de a se  institui o curatela care sa poata incasa, in numele poetului, banii de la stat si pentru a-l ingriji cum se cuvine.



Cei amintiti se intalnesc si intocmesc urmatorul Proces Verbal:

"Astazi 10 iunie 1889 subscrisi membri ai Consiliului de familie instituit pentru Dl Michael Eminescu conform jurnalului Trib. Ilfov sect. II No 2783/ 89, examinand situatia Dlui Eminescu conform art 440 codul civil suntem de parere ca boala de care sufera acum in a doua si cea mai grea recidiva reclama neaparat interdictia lui si randuirea unui tutor care sa poata primi de la Stat pensia lui viagera si sa poata ingriji de cuviincioasa intretinere a interzisului."



La 12 iunie, la dispozitia Tribunalului Ilfov, se constituie o comisie compusa din judecatorul G.G. Bursan, procurorul Henrich Catargiu si ajutorul de grefa N. Ionescu.

Sarcina comisiei era sa ia un interogatoriu lui Eminescu. Cei trei "interogatori" au consemnat ultimele cuvinte ale poetului.

"Intrebare: Cum te cheama?

Raspuns: Sunt Matei Basarab; am fost ranit la cap de catre Petre Poenaru, milionar, pe care regele l-a pus sa ma impuste cu pusca umpluta cu pietre de diamant cat oul de mare.

Intrebare: Pentru ce?
Raspuns: Pentru ca eu fiind mostenitorul lui Matei Basarab, regele se teme sa nu-i iau mostenirea.

Intrebare: Ce ai de gand sa faci cand te vei face bine?

Raspuns: Am sa fac botanica, zoologie, mineralogie, gramatica chinezeasca, evreiasca, italieneasca si sanscrita. Stiu 64 de limbi (…)"



Dar Eminescu nu s-a mai facut bine. In schimb, peste doar trei zile, la 15 iunie 1889, avea sa plece cu totul din aceasta lume. Avea doar 39 de ani.