Amintiri din comunism. Doua zile speciale: 7 si 26 ianuarie (XXIV)

Amintiri din comunism. Doua zile speciale: 7 si 26 ianuarie (XXIV) Inainte de Revolutie, luna ianuarie era o luna de sarbatoare in toata tara: Elena si Nicolae Ceausescu isi aniversau zilele de nastere, ea pe 7 ianuarie, el pe 26. In consecinta, toata presa scrisa si tot programul radio si TV (2 ore pe zi) deveneau un sir de ode inchinate celor doi, in fapt niste linguseli in versuri greu de imaginat in ziua de azi, scrise (cele mai multe) de poeti de curte ca Adrian Paunescu si Corneliu Vadim Tudor. Pentru cineva care n-a trait acele vremuri, ele pot fi acum un motiv de amuzament, dar atunci, in anii ‘80, numai amuzante nu erau. Prezentam in continuare cateva mostre.

"Este fiica prea iubita
A acestui brav popor,
De luceferi strajuita
Si de steagul tricolor.
E Elena Ceausescu,
Suflet nobil si vibrant,
Mama buna, om politic
Si prestigios savant.
Inteleapta-i este fapta
Nazuind spre viitor,
Tot cu cinste sta in dreapta
Marelui Conducator."
(Corneliu Vadim Tudor)


"E tara astazi cant si bucurie
Cu cerul ei lumina de amiaza,
Urmand Eroul Natiunii
Poporu-ntreg spre viitor cuteaza.
Ne este tara astazi primavara
Si straluceste-n noi, cei ce-am jurat
Sa ctitorim inaltele columne
Avand in frunte Marele Barbat.
Acum, de ziua lui aniversara,
Cu dragoste deplina-l vom cinsti
Pe cel ce faureste zborul tarii,
Pe cel dintai dintre ai tarii fii.”
(Viorel Cozma)


“Intreg, al dumneavoastra, asa ma simt din nou,
Ca de minciuni si falsuri fiinta mi-e satula,
Va multumesc de toate, Cinstit si Bun Erou,
Renaste-n mine insumi si ultima celula.
Parca traiam exilul himeric in pustiu
Si fapta dumneavoastra avu deodata-n mine
Efectul formidabil al unui traznet viu
Lovind in ce e putred, ca-n rest sa faca bine.
Sunteti atat de tanar si-atat de curajos,
Ati desteptat intreaga speranta romaneasca,
V-au dat stralimpezime durerile de jos
Si-ati doborat minciuna ca pe-o cumplita masca.
Va vad apoteotic, ca pe un Voievod.”
(Adrian Paunescu)


„El este Romania si Romania El,
E constiinta tarii intr-o zidire dreapta,
Cu El timpul-lumina ne este vie treapta,
Cu El in cutezanta ni-i fericirea tel.
Cand spunem Ceausescu, se face pace-n lume,
Cand spunem Ceausescu, e primavara-n grau,
Cand spunem Ceausescu, e-o doina orice rau
Si Patria ne creste statornica-renume.
Si dor ne este painea si-otelul ni-i otel
Si limba romaneasca ne ninge cu luceferi,
Ni-s anii ev de aur si-n implinire teferi,
Caci Ceausescu este izbanda si drapel.
El este Romania si Romania El”.
(George Coanda)

Ce ar mai fi de spus? Citim versurile de mai sus si ne dam seama ca atunci, in anii ‘80, noi, romanii, am fost martorii unui fenomen aproape unic in lume, incredibil la standardele de azi, desprins din cele mai negre fantezii – cultul personalitatii – un fenomen care s-a mai manifestat la acest nivel (si inca se manifesta) doar in Coreea de Nord.

Cultul personalitatii. Aceste doua cuvinte, in mod sigur, nu au nicio semnificatie pentru generatiile tinere, crescute in libertate. Dar ar fi bine sa aiba, pentru ca – nu-i asa? – cine nu isi cunoaste istoria risca sa o repete, cu orice alt mare patriot pe post de Ceausescu. Ca urmare, pentru o mai buna intelegere a ceea ce a insemnat cultul personalitatii si perioada comunista in general, recomand un film: “Anul nou care n-a fost”, de Bogdan Muresanu. E pe Netflix.