Iuliu Maniu - in memoria unui martir in numele propriei credinte si al dragostei de neam si tara (III)

Iuliu Maniu - in memoria unui martir in numele propriei credinte si al dragostei de neam si tara (III) In inchisoarea de la Sighetul Marmatiei comunistii au incarcerat mai toata elita intelectuala si politica a tarii, alaturi de clericii "nesupusi". Inchisoarea de la Sighet a fost una dintre preferatele comunistilor, deoarece in situatia unei revolte populare impotriva regimului rosu (revolta care nu a avut loc niciodata) cei intemnitati la Sighet puteau fi transferati in mai putin de o ora pe teritoriul URSS, granita de la Tisa fiind la doar cativa kilometri distanta. Printre cei inchisi la Sighet s-a numarat si Iuliu Maniu, presedintele Partidului National Taranesc. Intemnitat la 11 noiembrie 1947, pe cand avea 75 de ani, Maniu avea sa-si gaseasca sfarsitul cinci ani mai tarziu, intr-o celula a inchisorii de la Sighetul Marmatiei.
Iuliu Maniu s-a nascut la 8 ianuarie 1873, la Badacin (în actualul judet Salaj) si a murit la 5 februarie 1953 în inchisoarea de la Sighetul Marmatiei.

Maniu a fost in trei randuri prim-ministru al Romaniei, presedinte al Partidului National Taranesc (1926-1933 si 1937-1947) si membru de onoare al Academiei Romane (din anul 1919).

Maniu a fost unul dintre organizatorii Adunarii Nationale de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918, apoi a condus Consiliul Dirigent, echivalentul unui guvern provizoriu al Transilvaniei.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Iuliu Maniu s-a opus continuarii razboiului cu URSS dupa eliberarea Basarabiei si Bucovinei, iar dupa 23 august 1944 s-a opus din rasputeri transformarii Romaniei intr-un fel de colonie sovietica.

In timpul procesului pe care i l-au intentat comunistii, Maniu a fost acuzat, printre altele, ca ar fi sustinut si incurajat permanent razboiul impotriva Uniunii Sovietice.

Pozitia sa reala fata de razboiul antisovietic poate fi dovedita, insa, facand recurs la documente din arhive.

Banuind, poate, ca atitudinile, pozitiile si actiunile sale vor fi rastalmacite, cu rea credinta, la un moment dat, Iuliu Maniu a incredintat Academiei Romane (al carei membru de onoare era inca din 1919) un dosar continand copii, autentificate prin semnatura olografa, ale memoriilor, discursurilor, luarilor sale de pozitie din perioada celui de-al doilea Razboi mondial.

Adevarul despre Iuliu Maniu, ascuns intr-un dosar confiscat de comunisti

In documentul de predare a documentelor, Maniu a scris: "Actele cuprinse in acest volum sunt copii fidele de pe declaratiile, discursurile, memoriile si scrisorile facute, semnate si trimise de mine, cu destinatia indicate pe ele."

Printre aceste pretioase documente se gaseste si un Memoriu pe care Maniu, alaturi de presedintele Partidului National Liberal, Constantin IC Bratianu l-a adresat Maresalului Antonescu, la data de 12 august 1943.



Documentul a fost trimis, spre stiinta, si Regelui Mihai, deoarece, asa cum au scris autorii, trimisesera deja un "sir neintrerupt de Memorii" (adresate Maresalului, n.a.) la care nu primiseră niciun răspuns.

Documentul la care ne vom referi face parte din dosarul predat de Iuliu Maniu Academiei Romane.

Dupa venirea la putere a comunistilor, acestia au sustras dosarul si l-au ascuns in Arhivele fostului Comitet Central al Partidului Comunist Roman.

Dar, astazi, adevarul despre atitudinea lui Maniu fata de continuarea razboiului antisovietic dupa eliberarea Basarabiei si Bucovinei poate fi scos la lumina.

Iata ce i-au scris cei doi oameni de stat (Iuliu Maniu si Constantin IC Bratianu) Maresalului Antonescu la data de 12 august 1943:

"In ce situatie ramane Romania?"

"Domnule Maresal, Inca din clipa cand trupele noastre recastigand provinciile rapite in vara anului 1940 au inceput a purta razboiul, alaturi de armatele germane, dincolo de Nistru, v-am atras continuu atentiunea printr-un sir neintrerupt de memorii si proteste ca Romania nu trebuie sa depaseasca, in operatiunile militare in care se gaseste angajata, caracterul strict defensive al razboiului pe care-l duce (…)

In fine, nu demult, dupa ce primul ministru al Ungariei, D. Kallay (Miklos Kallay de Nagy-Kallo, prim-ministru al Ungariei in perioada 9 martie 1942-19 martie 1944, n.a.) a anuntat in declaratiunile sale cunoscute ca intreaga armata ungara a fost retrasa de pe frontal de rasarit si ca ea se pregateste sa lupte numai pentru telurile politicei maghiare, am cerut din nou sa se aduca in tara trupele de pe frontul indepartat al Cubanului pentru a strajui hotarul descoperit al Ardealului romanesc.

Toate aceste demersuri au intampinat din partea dv. o hotarata impotrivire sau au ramas fara raspuns (…)

Nu putem pierde din vedere ca Germania nu mai are initiativa operatiunilor militare si nu va mai putea dicta conditiunile pacii.
Prabusirea fascismului nu mai face posibila organizarea militara a Europei dupa programul Axei (…)



In ce situatie ramane atunci Romania, ca singura colaboratoare a Germaniei intr-un razboiu purtat in interiorul Rusiei? (…)

Catastrofa nu a mai putut fi evitata

Ati infatisat participarea noastra la razboiu ca o cruciada impotriva bolsevismului, in loc de a arata ca scopul nostru nu a fost altul decat de a redobandi Basarabia si Bucovina (…)



Astazi, cand evenimentele se precipita, trebuie ca ceea ce nu s-a facut in urma demersurilor ce v-au fost aduse la cunostinta in atatea imprejurari, sa indepliniti macar acum cand situatia politica si militara va arata ca participarea noastra mai departe la razboi nu poate duce decat la o catastrofa ce trebuie evitata cat mai este timp (…)"

Asa cum se stie, Romania a ramas alaturi de Germania nazista pana la 23 august 1944, iar catastrofa despre care vorbeau Iuliu Maniu si Constantin IC Bratianu nu a mai putut fi evitata.



Astazi nu putem nici macar aprinde o lumanare la mormantul lui Iuliu Maniu, pentru ca acest mormant nu exista. Dupa moarte, trupul presedintelui Partidului National Taranesc a fost aruncat intr-o groapa comuna si nu a mai fost gasit niciodata.

Tot ce mai putem face in memoria marelui om de stat roman este ca, in numele sau, sa spunem, in sfarsit, Adevarul.

Sfarsit