Criza sanitara adanceste prapastia dintre tarile bogate si cele sarace: Romania pica din nou cum e mai rau
previziuni economice
In 2020, Covid-19 a redus decalajul de prosperitate dintre tarile bogate si cele emergente, in contextul in care tarile cu o economie puternica au fost afectate la inceputul pandemiei. Cu toate acestea, pe termen mediu si lung, consecintele ei ar putea afecta intr-o mai mare masura pietele emergente, arata o analiza Euler Hermes.
Pandemia a generat o crestere a inegalitatii veniturilor intre tarile bogate si cele sarace deoarece acestea din urma au mai putine politici de atenuare a impactului crizei si, totodata, un acces limitat la vaccinuri. In plus, pandemia a accelerat tendintele structurale pe termen lung care nu vor fi favorabile multor economii emergente.
In lumea post-Covid-19, avantajele comparative ale fortei de munca relativ ieftine – pe care s-a bazat in primul rand cresterea pietelor emergente si a celor globale – ar conta mai putin. In acest context, calea catre statutul de tara cu venit ridicat ar putea deveni mai lunga si mai dificila pentru aceste tari.
Pentru a analiza potentialele efecte pe termen lung asupra venitului pe cap de locuitor, analistii Euler Hermes au acordat atentie sporita riscului unei „capcane cu venituri medii”. Pe baza previziunilor de crestere economica pe termen lung pre-criza si post-criza, analistii prognozeaza ca pana in 2029, Ungaria, Romania si Letonia vor avea o tranzitie intarziata de cativa ani, desi prezenta lor in UE va preveni intrarea in capcana veniturilor medii. Intr-adevar, Romania a inregistrat o crestere constanta a venitului pe cap de locuitor pana in 2019.
Initial, se prognoza ca Romania va face tranzitia catre grupul tarilor cu venituri medii mari cel tarziu in 2026, dar criza provocata de Covid-19 intarzie in acest moment prognoza cu inca un an.
Kazahstanul, Panama si Seychelles nu vor avea statutul de tari cu venituri mari, dar, in mod oarecum surprinzator, Turcia si Rusia ar putea atinge acest statut mai devreme decat previziunile anterioare, datorita stimulentelor fiscale. Kazahstanul ar putea avea o tranzitie intarziata deoarece previziunile de dinainte de criza sugerau ca va atinge statutul de tara cu venituri mari in 2029. In ceea ce priveste Seychelles si Panama, dezvoltarea lor pe termen lung poate fi impiedicata de impactul Covid-19 asupra turismului si de acordul istoric privind o rata minima a impozitului pe profit. Aceste trei tari sunt astfel cel mai expuse riscului de a fi impinse in capcana veniturilor medii de criza Covid-19.
Analiza tendintelor de recuperare pe termen lung realizata de Euler Hermes a identificat 10 tari (Argentina, Bulgaria, Columbia, Croatia, Grecia, Laos, Nigeria, Slovacia, Trinidad si Tobago, Uruguay) care se afla sau care vor fi prinse in capcana veniturilor medii. Multe dintre acestea au fost, sunt si vor fi incluse in grupul tarilor cu venituri medii in perioada 1950-2029. Grecia, Trinidad si Tobago au fost printre economiile care au trecut de la grupul cu venituri mari la cel cu venituri medii inainte de criza Covid-19. Motivele pentru care unele tari raman blocate in aceasta capcana sunt multe, dar rolul pietelor de asigurari este esential. Cele doua tari sud-americane, Argentina si Columbia, de exemplu, au o penetrare semnificativ mai mica in asigurari decat cea mai bogata tara din regiune, Chile. In medie, in ultimii 25 de ani, diferenta a fost intre 1,3 pp (Argentina) si 1,7 pp (Colombia). Situatia este similara in cele trei tari est-europene Bulgaria, Croatia si Slovacia. Comparativ cu Cehia si Polonia (media neponderata), penetrarea asigurarilor a fost cu aproximativ jumatate de punct procentual mai mica in trecut.
In acest context, piata asigurarilor are un rol esential. Asigurarile ajuta tarile sa depaseasca capcana veniturilor medii. Multe dintre acestea, care au trecut cu succes la statutul de tari cu venituri mari au piete de asigurari puternice, iar acest lucru nu este o coincidenta: pietele de asigurari contribuie in mod semnificativ la rezilienta, la capacitatea cruciala de a face fata crizelor, facilitand astfel tarilor mai sarace posibilitatea de a scapa de capcana veniturilor medii. In acest context, industria asigurarilor trebuie sa contribuie la eliminarea decalajelor concentrandu-se pe produse mai simple, pe prevenirea riscurilor si construirea de parteneriate intre sectorul public si cel privat, fie ca este vorba de protectia riscurilor sau de investitii in infrastructura. Mai multe studii au demonstrat ca o penetrare mai mare a asigurarilor este asociata cu o recuperare semnificativ mai rapida si cu consecinte mai mici pe termen lung. Totodata, asigurarile faciliteaza semnificativ accesul la credit. Furnizorii de asigurari de viata sunt intermediari financiari importanti si, prin urmare devin si o sursa importanta de capital pe termen lung care permite investitii atat la nivel macro, cat si la nivel micro.
In ciuda progreselor inregistrate in ultimii ani, raman lacune semnificative in ceea ce priveste acoperirea asigurarilor. Covid-19 si cresterea asociata a constientizarii riscurilor, precum si orientarea catre investitii durabile ofera o oportunitate unica de a reduce o parte dintre aceste lacune. Pentru industria asigurarilor acest lucru genereaza patru recomandari strategice.
In primul rand, produsele trebuie sa devina mai simple si mai facile, iar procesul de digitalizare sta la baza accesibilitatii acestora. De exemplu, in domeniul sanatatii: modelul „phygital” este in plina ascensiune si ofera posibilitatea, in special tarilor mai putin dezvoltate, sa faciliteze accesul mai multor personae la serviciile de sanatate. Cu ajutorul Big Data si a noilor tehnologii, riscurile pot fi prezise mult mai usor si pot fi dezvoltate modele de afaceri independente de prevenire a acestora. Covid-19 a aratat ca traim intr-o lume in care riscurile cresc constant. Acest lucru face ca parteneriatele intre sectorul public si cel privat sa fie necesare in multe domenii pentru a construi scheme adecvate de protectie a riscurilor. In ultimul rand, pivotul catre sustenabilitate ofera noi oportunitati de investitii cu randamente mai stabile.
Bahrain, Cehia, Estonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Arabia Saudita, Slovenia si Coreea de Sud sunt tari care au trecut cu succes de la venituri medii la venituri mari in perioada 1995-2019. Arabia Saudita si Bahrain au urcat pe scara veniturilor mari la inceputul anilor 2000, pe masura ce preturile petrolului de atunci au sporit veniturile fiscale si au sustinut cresterea economica rapida. Intre timp, Coreea de Sud, impreuna cu ceilalti tigri asiatici, este unul dintre putinele exemple de industrializare de succes care duce la bogatie. Dar cele mai multe dintre tranzitiile reusite la nivelul veniturilor mari din 1995 se regasesc in statele membre ale UE, inclusiv Malta, Portugalia si cinci tari din centrul si estul Europei.
Te-ar putea interesa si: Investitorii se uita cu tot mai mare ingrijorare catre Europa Centrala si de Est: ce ii sperie
Pentru a scapa de capcana veniturilor medii, rezilienta devine o caracteristica din ce in ce mai importanta. Analistii previzioneaza ca populatiile din tarile mai bogate vor fi in mare masura imune in 2022 si se astepta ca interactiunea sociala sa revina la normal, la inceputul anului viitor. Pentru tarile emergente, aceasta etapa este inca departe, Covid-19 continuand sa impiedice dezvoltarea economica in urmatorii doi ani. La acestea se adauga cresterea rapida a datoriei publice, care limiteaza sfera de actiune, mai ales daca ratele dobanzilor incep sa creasca in urmatorii ani. Acest lucru ar reprezenta, de asemenea, o povara disproportionata pentru tarile mai sarace. In plus, este posibil ca pandemia sa fi accelerat tendintele structurale pe termen lung, care nu vor fi favorabile multor economii emergente.
Chiar si inainte de Covid-19, disputele comerciale tot mai mari si protectionismul sporit au cauzat o incetinire a comertului international. Dupa Covid-19, comertul ar putea fi afectat de trecerea catre sustenabilitate, iar capacitatea logistica a lanturilor de aprovizionare interconectate la nivel global este din ce in ce mai mult pusa sub semnul intrebarii. In acelasi timp, Covid-19 a accelerat procesul de digitalizare.
Big Data, inteligenta artificiala si automatizarea conectata vor schimba permanent modul de lucru. Avantajele comparative ale fortei de munca relativ ieftine – pe care s-a bazat in primul rand ascensiunea pietelor emergente si a clasei de mijloc globale in ultimele decenii – ar conta mai putin in aceasta lume noua. O ultima tendinta pe termen lung care merita mentionata este tranzitia catre o economie verde, sustenabila. Decarbonizarea economiei globale va duce la un boom investitional – mai ales in tarile mai bogate.
In acelasi timp, cererea consumatorilor din aceste tari va suferi o transformare structurala. Acestia se vor orienta catre produse sustenabile, catre producatorii locali, economia circulara si economia partajata, generand un impact asupra modelelor economice ale multor piete emergente, fie ca sunt furnizori de materii prime sau producatori de marfuri.
Angajament extern si regionalism
Succesul noilor state membre UE in ascensiunea pe scara veniturilor sugereaza ca angajamentele externe pentru reforme structurale si institutionale profunde si ample reprezinta o solutie eficienta pentru tarile cu venituri medii.
Procesul de aderare la UE ii obliga pe candidati sa se ocupe sistematic de imbunatatirea mediului politic, de afaceri si investitional. In timpul acestui proces si dupa aderarea la UE, o noua tara membra beneficiaza apoi de integrarea puternica in comertul regional, de transferul de tehnologie, de inovare si de riscuri de finantare reduse.
Povestea de succes a tarilor membre UE ar putea fi un model pentru tarile cu venituri medii din alte regiuni?
In teorie, aceasta ar fi o recomandare buna pentru factorii de decizie politica de pe pietele emergente din alte parti. De fapt, fondatorii unor institutii regionale precum ASEAN si APEC din Asia si Mercosur din America Latina au intentionat sa creeze zone economice comune dupa modelul UE. In practica, totusi, pare sa existe putine posibilitati de realizare in lumea actuala. APEC si ASEAN ofera o anumita ancorare pentru pietele emergente din Asia, dar in principal in ceea ce priveste aprofundarea comertului intre economiile membre respective.
Dar, dincolo de comert, valorile politice si normele institutionale semnificativ diferite, precum si conflictele transnationale din regiune vor impiedica integrarea mai profunda si acordurile puternice care ar accelera reformele.
Te-ar putea interesa si: Seful unei mari banci din Romania, despre ce ne asteapta in 2022: o sa mergem pe gheata
Un produs media marca Rentrop&Straton 
