E OK pentru o tara sa nu aiba deloc datorii?

E OK pentru o tara sa nu aiba deloc datorii? Cand auzim aceasta intrebare, facem instantaneu o paralela cu situatia noastra personala, ca indivizi, si suntem tentati sa raspundem ca da. Ne gandim ca e foarte OK sa nu ai datorii, sa nu te mai stresezi ca trebuie sa platesti rate impovaratoare la tot felul de credite si sa scapi astfel de amenintarea ca oricand poate sa vina banca si sa te lase fara casa. Problema e ca ceea ce functioneaza pentru un individ nu functioneaza neaparat si pentru o tara. Datoriile sunt un element esential pentru functionarea economiei unei tari.

De fapt, chiar si dvs., pe plan personal, chiar daca nu ati luat credite, sunteti implicat intr-un sistem de datorii.

Astfel, daca aveti acum o bancnota de 100 de lei in buzunar nu inseamna ca aveti un activ, adica ceva concret, palpabil. Bancnota aceea este doar un simbol care certifica faptul ca Banca Nationala a Romaniei, cea care a emis-o, are o datorie fata de dvs.

Si, atentie, aceasta datorie dispare atunci cand folositi bancnota respectiva pentru a cumpara un bun sau un serviciu. Pentru ca, odata cu plecarea bancnotei din buzunarul dvs., datoria BNR se transfera catre noul ei posesor, anume catre cel care v-a furnizat respectivul bun sau serviciu. Asta inseamna de fapt banii, o rostogolire permanenta de datorii.

Iar aceasta rostogolire de datorii capata o alta semnificatie atunci cand vine vorba despre tari. Pentru ca in cazul tarilor nu intervin, ca in cazul dvs., doar cheltuieli curente (reprezentate aici de salarii, pensii, bani pentru lucrari si servicii publice etc.), ci si investitii necesare dezvoltarii. Iar acesti bani nu au de unde sa vina (intr-o cantitate suficienta) decat din credite externe.

Calculul e simplu: ca stat, ma imprumut cu suma X cu dobanda de 5%, cu aceasta suma fac niste investitii care imi aduc venituri de X+10% si obtin astfel venituri suplimentare care imi permit sa ma dezvolt. Reteta e clara si e cam singura. Ca sa se dezvolte, o tara are nevoie de bani, din credite sau din investitii straine directe, altfel e sortita stagnarii sau regresului, deoarece nu mai reuseste sa fie competitiva si sa tina pasul cu cerintele pietei.

Toate tarile au datorii, mai mici sau mai mari (ca procent din PIB), dar au. Singurul exemplu de tara fara datorii este cel al Romaniei din 1989. In primavara lui 1989, tara noastra isi achitase in totalitate datoria externa, dar cu niste costuri imense, concretizate in infometarea populatiei si intr-o penurie generalizata.

Ceausescu a avut astfel impresia ca a realizat ceva maret, ca a devenit cu adevarat suveran si independent, fara sa isi dea seama ca de fapt si-a nenorocit poporul si ca a pus la punct o economie ineficienta, bazata pe tehnologii invechite. Se facea atunci productie de dragul productiei, pentru ca bunurile nu erau competitive si nu aveau cautare pe pietele externe.  

Ceausescu nu a inteles ca a avea datorii, ca tara, in limite rezonabile desigur, e totusi un avantaj. Pentru ca cel care te-a creditat are tot interesul sa isi recupereze datoria si de-aceea va aduce investitii straine in tara ta, te va ajuta sa te dezvolti si sa produci astfel bani care sa se intoarca (si) la el.

Altfel, daca nu ai datorii, intr-adevar, esti suveran si independent, dar totodata esti obligat sa te descurci strict cu ce ai in interiorul granitelor tale – cu cetatenii tai, cu creativitatea lor (daca exista), cu tehnologiile pe care ti le dezvolti singur.

Si asta e greu. De fapt e cam imposibil, din moment ce nu exista nici macar o singura tara care sa fi reusit sa atinga un nivel multumitor de dezvoltare strict pe cont propriu si fara datorii. Chiar si greii lumii (SUA, Japonia, Franta, Italia, Marea Britanie) au procente de indatorare imense, intre 119% si 266% din PIB.

Noi am trait deja “experimentul” Ceausescu, iar daca am uitat cumva cum a fost e suficient sa privim azi spre Coreea de Nord, alt exemplu de suveranitate, independenta si conducere inteleapta din partea unui lider patriot, care le stie pe toate.

Concluzia e ca imprumuturile externe au rolul lor. Nu e ceva gresit ca o tara sa aiba datorii, cu conditia esentiala ca aceste datorii sa faca parte dintr-un plan de dezvoltare bazat pe investitii, educatie si formare profesionala. Daca in schimb imprumuturile sunt folosite pentru salariile bugetarilor, pensii speciale si investitii ineficiente, dar care permit sifonarea banilor, atunci da, mai bine fara datorii.

Sursa foto: www.pexels.com