Ministerul Economiei vrea facturi mai mici pentru marii consumatori industriali
economiefacturireducereconsumatori industriali
Ministerul Economiei se va concentra pe reducerea facturilor marilor consumatori industriali, afectate in prezent de costurile energiei regenerabile si de liberalizarea treptata a preturilor la energie, a afirmat secretarul de stat in Ministerul Economiei, Adrian Constantin Volintiru.
Productia de otel din Romania se situa, in primele 9 luni ale acestui an, la nivelul a 2,2 milioane tone, fiind asigurata de 20.000 de angajati, se arata in datele ministerului.
Desi, in ansamblu, productia a inregistrat o descrestere de 15 procente din cauza insolventei grupului Mechel, cei mai importanti operatori din Romania au mentinut-o la nivelul anului precedent.
Pe langa situatia industriei siderurgice romanesti, secretarul de stat a prezentat si masurile de sprijinire a acesteia, cu referire la modificarea schemei de sprijin pentru resursele regenerabile de energie. Totodata oficialul s-a referit si la intentia Ministerului Economiei de a propune ca o parte din veniturile ETS sa fie alocate programelor de eficienta energetica.
Pe de alta parte, Antonio Tajani, vice-presedintele Comisiei Europene (COM), a reamintit decizia Consiliului Competitivitate de amplasare a industriei pe un loc central in economia europeana si a subliniat necesitatea adoptarii de catre Consiliul European in cadrul reuniunii din februarie 2014 a unor masuri concrete pentru o era noua a reindustrializarii, nepoluanta si competitiva, precum si a aprobarii obiectivului politic de atingere de catre industria prelucratoare europeana a ponderii de 20% din PIB UE pana in 2020.