BNR dedica o emisiune numismatica istoriei aurului
bnrmonedaistoria auruluitezaur histrianumismatica
De maine, Banca Nationala a Romaniei va lansa in circuitul numismatic o moneda din aur cu tema "Istoria aurului - Monede din aur batute la Histria".
Moneda are valoare nominala de 10 lei, are forma rotunda, cu diametrul de 13,92 milimetri si cantareste 1,224 grame.
Aversul monedei reda capitelul ionic al unei coloane descoperite la Histria, inscriptia in arc de cerc ROMANIA, valoarea nominala, stema Romaniei si anul de emisiune.
Reversul monedei prezinta tipuri de monede histriene din aur si inscriptia in arc de cerc MONEDE DIN AUR BATUTE LA HISTRIA.
Monedele din aur, ambalate in capsule de metacrilat transparent, vor fi insotite de brosuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate in limbile romana, engleza si franceza.
Brosurile includ certificatul de autenticitate, pe care se gasesc semnaturile guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei si casierului central.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 de monede.
Pretul unitar de vanzare, fara TVA, pentru moneda din aur, inclusiv brosura de prezentare, este de 310 lei.
Monedele din aur cu tema "Istoria aurului - Monede din aur batute la Histria" au putere circulatorie pe teritoriul Romaniei.
Punerea in circulatie, in scop numismatic, a acestor monede din aur se realizeaza prin sucursalele regionale Bucuresti, Cluj, Iasi si Timis ale Bancii Nationale a Romaniei.