Ai un credit si vrei sa il rambursezi mai devreme? Este perfect legal si este dreptul tau sa apelezi la aceasta optiune, daca asta iti doresti. Mai mult decat atat, te vei bucura de cateva avantaje daca vei opta pentru o rambursare anticipata a creditului. Nu numai ca vei scapa mai repede de datoria pe care o ai catre banca, dar nici nu ti se vor mai calcula dobanzi si comisioane, ceea ce inseamna ca intr-un final costurile totale ale creditului vor fi mai mici.
Asa cum se poate intelege si din nume, rambursarea anticipata a unui credit reprezinta de fapt plata in avans a unei sume de bani, care va fi scazuta direct din soldul creditului. Concret vorbind, din ceea ce ai imprumutat intr-o prima faza de la banca sau de la o alta institutie financiara nebancara. Daca vrei sa fac asta, trebuie sa stii inainte de toate cateva lucruri importante!
In primul si primul rand, trebuie sa stii ca rambursarea anticipata a creditului se face numai la cererea consumatorului, in scris si de fiecare data cand acesta doreste sa faca o astfel de plata anticipata. Conform legii, banca este obligata sa opereze cererea, consumatorul avand dreptul de a depune anticipat orice suma optand astfel pentru reducerea perioadei de rambursare sau pentru reducerea ratei lunare.
Atentie, ia in considerare faptul ca pentru orice plata suplimentara pe care o faci la creditul pe care il ai, banca va acoperi inainte de toate dobanzile si comisioanele exigibile. Apoi, suma ramasa va fi scazuta din totalul sumei pe care o datorezi institutiei bancare de la care ai contractat creditul. Astfel, aceasta rambursare anticipata iti va reduce costul total al creditului. In plus, rambursarea anticipata se va dovedi a fi si mai eficienta daca este facuta in special la inceputului creditului.
Specialistii CSALB ii sfatuiesc pe consumatori sa fie atenti cu privire la data in care aleg sa faca o astfel de plata anticipata. Este important ca rambursarea anticipata sa se faca exact in ziua scadentei sau imediat a doua zi. Astfel, banca nu va mai calcula dobanzi si comisioane, ceea ce va scade costul creditului.
Atunci cand faci cererea de rambursare anticipata, va trebui sa alegi una dintre variantele in care vrei sa se faca rambursarea: cu reducerea perioadei, cu reducerea ratei sau cu ambele. Pentru cei mai multi dintre consumatori, cea mai buna optiune este cea care presupune reducerea perioadei.
Te-ar putea interesa si: Top 5 drepturi pe care le ai in fata bancii, cand mergi sa te imprumuti
Foto: pixabay.com
Ultimele NOUTATI
Economisii anunta dezastrul - Euro va ajunge sa coste 10 lei! Economia Romaniei va intra in sevraj / Reactii dure la masurile de austeritate pregatite de mediul politic
6.000 de euro ca sa te muti in Italia! Anuntul autoritatilor din Provincia Varese: Oferim banii oricui vine sa locuiasca aici
Se vand ca painea calda! Daca iti faci stoc de 20 sau 30 de astfel de produse si le vinzi pe OLX castigi zeci de mii de lei din prima luna!
Partenerii nostri
[MODEL] Promisiune de angajare pentru detinuti si reglementari cheie pentru angajatori
Integrarea managementului contractelor cu alte sisteme digitale pentru o productivitate crescuta
COR 2025: 19 meserii noi au fost in introduse in Clasificarea Ocupatiilor din Romania
Reforma fiscala 2025: Propunerile FMI pentru Romania
Distrugere documente din arhiva: Model de proces-verbal si obligatii conform Legii 36/2023
Declaratia 101: Cum se completeaza, ce venituri se impoziteaza si ce venituri se exclud
Se vrea eliminarea ajutorului de inmormantare? ANUNTUL care a pus pe jar milioane de romani
Primul pas in instanta: Totul despre cererea de chemare in judecata [MODEL]
Te-ar putea interesa si
Se vand ca painea calda! Daca iti faci stoc de 20 sau 30 de astfel de produse si le vinzi pe OLX castigi zeci de mii de lei din prima luna!