Trei pentru Banca Mondiala
jim yong kimbanca mondialajose antonio ocampongozi okonjo-iwealaalegeripresedinte
Americanul Jim Yong Kim, columbianul Jose Antonio Ocampo si nigeriana Ngozi Okonjo-Iweala candideaza la funcţia de presedinte al Bancii Mondiale, in prezent condusa de Robert Zoellick.
Presedintele american Barack Obama l-a propus, pentru sefia Bancii Mondiale (BM), pe Jim Yong Kim, la cateva ore dupa ce si-a anuntat candidatura ministrul nigerian de finante, Okonjo-Iweala, au anuntat reprezentantii BM, potrivit AFP. Jim Yong Kim este medic, antropolog si presedinte al Universitatii din Dartmouth. Okonjo-Iweala a ocupat in trecut pozitia de director general in cadrul Bancii Mondiale. Iar Antonio Ocampo a fost ministru de Finante în Columbia si, in momentul de fata, este profesor la Universitatea americana Columbia.
Potrivit procedurii interne a instituţiei financiare internaţionale, cei 25 de administratori ai Bancii Mondiale, ce reprezinta tari sau grupuri de tari, ii vor trece prin interviuri formale pe cei trei candidati. Viitorul titular al postului de presedinte va fi desemnat pana la reuniunea de primavara, care va avea loc pe data de 20 aprilie. Mandatul actualului presedinte, Robert Zoellick, expira la finalul lunii iunie.