Rovana Plumb: Guvernul Ponta isi vede de munca. Romania se afla pe drumul cel bun
rovana plumbguvernul pontaromaniaeconomiecetatenimasuri
Ministrul Muncii Rovana Plumb, vicepresedinte al PSD, a declarat azi ca datele Comisiei Nationale de Prognoza confirma faptul ca Romania se afla pe drumul cel bun si ca masurile aplicate de Guvernul Ponta sunt corecte.
"In timp ce partidele de dreapta irosesc timpul romanilor cu discutii inutile si planuri de unificare fara beneficii pentru romani, Guvernul Ponta isi vede de munca si aplica masuri care ofera stabilitate economica si perspective pentru a mari veniturile cetatenilor.
Aceasta evolutie buna a Romaniei este confirmata si de catre Comisia Nationala de Prognoza, care prevede pentru tara noastra o evolutie macroeconomica buna si in 2014.
Un alt semn ca suntem pe drumul corect este dat de cresterea consumului.
Astfel, in primele 4 luni ale anului, comertul cu amanuntul a crescut cu 7,9% fata de aceeasi perioada a anului trecut, iar cifra de afaceri in domeniul activitatilor de servicii prestate populatiei a crescut cu 7%.
Acest lucru nu este de mirare avand in vedere ca romanii castiga mai mult.
De exemplu, castigul salarial real a crescut cu 3,9% peste rata inflatiei, iar pensia medie a crescut cu 5,2%, de la 803 la 845 de lei.
Toate aceste date ne arata ca suntem pe drumul cel bun si ne responsabilizeaza sa continuam sa aplicam acele masuri astfel incat sa crestem nivelul de trai al cetatenilor", a declarat Rovana Plumb.