Adevarurile opiniei publice sunt ...relative
Pierre Bourdieu ne explica de ce opinia publica contine in sine o slabiciune care o face, de cele mai multe ori, nefunctionala
Toata lumea s-a obisnuit cu notiunea de opinie publica . Exista opinia politicienilor care vorbesc in numele celor care i-au ales si le exprima gandurile. Exista sondaje de opinie publica care se aplica pe esantioane de populatie.
Opinia publica este un castig al democratiei dar este si o veriga slaba a ei. De ce ? Pentru ca ea contine, asa cum a specificat sociologul francez Pierre Bourdieu, un conflict de rol intern care o poate face nefunctionala. ( “Deux cours inedits de Pierre Bourdieu au College de France”, Le monde diplomatique, janvier 2012)
O prima definitie a opiniei publice este aceea de opinie a tuturor .
Mai exista insa o definitie latenta, care o incurca serios pe prima : opinia publica este opinia celor care sunt demni sa aiba o opinie . Aceasta este un fel de definitie censitara , de opinie luminata , o opinie demna de a se numi publica, prin valoarea emitentilor ei.
Opinia publica ca opinie luminata este de obicei emisa de comisiile de specialisti . Opiniile luminate pot sa se substituie opiniilor tuturor , in anumite situatii. De exemplu daca 90% din populatie considera ca trebuie sa se mentina pedeapsa cu moartea , o comisie de specialisti poate sa se substituie acestei opinii , avand cunostinte si informatii care invalideaza opinia tuturor.
Alteori, comisiile de specialisti emit o opinie luminata si mai apoi se formuleaza teme de discutie pentru opinia publica ca opinie a tuturor. Acest procedeu apare mai ales cand trebuiesc facute legi pe terenuri nebatute inca : eutanasie, consum legal de droguri, inseminare artificiala, prostitutie, bataia copiilor in familii, casatoriile homosexuale, etc.
Este de retinut maniera ideala de a constitui comisiile emitenete de opinii luminate . Logica constituirii acestor grupuri este de a alege oameni care sa dea toate semnele exterioare, recognoscibile si recunoscute social ale capacitatii lor de a exprima o opinie demna de acest nume si in formele conforme. Acesti oameni nu trebuie sa fie cei mai competenti profesional ci cei mai competenti birocratic : sa stie sa joace rolul de memebru al comisiei, sa legitimeze jocul prin respectarea regulilor si si jucarea cu talent a depasirii regulilor jocului fara a le depasi in fapt. Acesti oameni trebuie sa fie decenti, retinuti si fideli unii altora. Pierre Bourdieu il citeaza, spre exemplificare ,pe Chamfort (1795) : “marele vicar poate surade la o parere impotriva religiei, episcopul poate rade, cardinalul poate sa adauge un cuvant”.
Foarte interesanta este opinia unui vechi parlamentar britanic despre opinia publica . Este parerea, probabil adevarata si singura adevarata, dar care nu mai putea fi inghitita de societatea democratica. Iata ce spunea Alexander Mackinnon (1789-1870) : “Opinia publica este un sentiment asupra oricarui subiect care este intretinut si produs de persoanele cele mai informate, cele mai inteligente si cele mai morale din comunitate. Dupa ce este emisa aceasta opinie este raspandita gradat si adoptata de toate persoanel cu o anumita educatie si cu sentimente convenabile pentru un stat civilizat “
Bomba ! Aceasta definitie impune o dubla stacheta : aceea a emitentilor originari de opinii – inteligenti, morali – si aceea a celor care au dreptul sa si-o insuseasca ca opinie publica generalizata : un anumit nivel de educatie si care poseda “sentimente convenabile pentru un stat civilizat”.
Imi aduc aminte de o patanie pe care am avut-o cu ministrul Mironov. Cand a vrut sa ma demita avea nevoie de niste marturii. Nu a obtinut-o decat pe aceea a femeii de serviciu. L-am intrebat cum se poate baza pe asa ceva. Mi-a raspuns ca asa este in democratie.
Nu aveti impresia ca am involuat de la Mackinnon incoace ?
Un produs media marca Rentrop&Straton 
