Seful de Stat Major al armatei americane pentru prima data in Irak dupa retragerea trupelor
retragere trupe iraksef stat majoramerica si irakatac avion general americantalibani atac
Seful Statului Major al armatei americane, generalul Martin Dempsey, a efectuat astazi prima vizita la Bagdad, dupa ce trupele americane s-au retras din aceasta tara, in decembrie 2011.
Desi trupele s-au retras, americanii au inca responsabilitati in ceea ce priveste Irakul. "Influenta si implicarea noastra vor continua. Insa noi vom actiona de acum in calitate de parteneri, si nu de proprietari", a declaat generalul Dempsey, cu putin timp inainte sa aterizeze la Bagdad.
America si Irakul isi vor consolida legaturile militare in urma vizitei generalului. Acesta se va intalni cu premierul Nouri al-Maliki si cu omologul sau irakian, generalul Babakir Zebari.
Avionul generalului a fost lovit de o racheta, in timp ce se afla la sol, la baza Bagram din Afganistan. Doi military americani au fost raniti usor in urma atacului, iar Dempsey a folosit alt aparat de zbor pentru a pleca din Afganistan.
Generalul american este de parere ca talibanii au avut noroc, fiindca au reusit sa ii atinga avionul.