Recesiunea bate la usa – cum ne salvam economiile si investitiile in aceasta perioada volatila?

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Recesiunea bate la usa – cum ne salvam economiile si investitiile in aceasta perioada volatila?
Recesiunea bate la usa – cum ne salvam economiile si investitiile in aceasta perioada volatila?
de Cristina Enescu la 02 Mai. 2022
Urmareste-ne pe Google News
educatie financiarainvestitii

In general, diversificarea este vazuta drept modalitatea optima de a diminua riscurile intr-o perioada incerta. In conditiile in care inflatia depaseste parametrii doriti, in timp ce dobanzile cresc si profitabilitatea unor companii tinde sa scada, inevitabil apar episoade de volatilitate, avertizeaza Claudiu Cazacu, Consulting Strategist in cadrul XTB Romania.
 


"Aceasta implica nevoia de a proteja portofoliul diversificat, printr-o acoperire, fie si partiala, cu pozitii de tip vanzare in lipsa sau cu asa-numitele „inverse ETFs" care fluctueaza invers fata de un anumit indice. Companiile mici si dinamice, orientate pe crestere, tind sa aiba de suferit pe termen scurt, dar pot ramane in atentia celor cu perspective indelungate", este de parere Claudiu Cazacu. 
 
"Invazia Ucrainei de catre Rusia a generat, pe de o parte, un soc asupra preturilor hidrocarburilor, iar pe de alta parte, o aversiune puternica la risc, evolutii care indica scaderea cererii si un mediu cu inflatie ridicata. In aceste conditii o abordare prudenta este diversificarea. Pe tari, valute si active", sustine si Adrian Codirlasu, Vicepresedinte CFA Romania.
 
"Tarile sunt expuse diferit la aceasta situatie. De exemplu Statele Unite, Canada, Australia, Japonia sunt mai putin expuse decat tarile Uniunii Europene. Activele, de asemenea, reactioneaza diferit. Companiile pot transfera mai departe cresterea preturilor materiilor prime, inregistrand venituri substantiale, ceea ce favorizeaza actiunile, in timp ce obligatiunile pierd din valoare, in contextul cresterii ratelor de dobanda. Valutele au performante diferite, in contextul atat al ratelor de dobanda care evolueaza diferit, cat si a ratelor diferite de inflatie. De exemplu, dolarul american este pe un trend de apreciere, cauzat atat de majorarea diferentialului dintre ratele de dobanda in favoarea dolarului, cat si de ratele superioare de crestere a economiei americane", considera Adrian Codirlasu, Vicepresedinte CFA Romania.
 
Laurentiu Mihai, antreprenor, subliniaza ca "este destul de greu sa te protejezi de inflatie atunci cand ea trece de  doua cifre, insa nu este imposibil. Prioritar este sa nu ramai prea mult cu cash in banca pentru ca acesta se devalorizeaza pe zi ce trece. Fiecare instrument de investitie pe care doresti sa-l alegi trebuie analizat cu multa atentie, trecut prin filtrul tipologiei de investitor si ulterior investit."
 
"Eu sunt adeptul investitiilor pe termen lung si pentru acest lucru aleg mereu investitiile cat mai diversificate intr-un portofoliu care sa contina atat actiuni, in special in sectoare de interes crescut precum energie sau tehnologie, cat si titluri de stat si aur,  care mereu au avut cresteri pe perioada inflationista. Pe langa aceste metode, aleg sa directionez un procent de 3-5% din portofoliul total catre metode mai riscante, dar cu potential, precum monedele digitale", arata Laurentiu Mihai, fondatorul Laurentiumihai.ro.
 

Aurul, utilitatile, farma si bunurile de consum

 
Dr.Cristiana Tudor, CFA, precizeaza ca aurul a fost perceput de-a lungul timpului a fi un depozit de valoare  in perioadele economice dificile, deoarece performanta sa nu este legata de cea a pietelor bursiere. Astfel, metalele pretioase in general si aurul in particular sunt considerate active refugiu, deoarece valoarea lor tinde sa se aprecieze atunci cand preturile actiunilor scad. Nu in ultimul rand, in principal investitia in aur este considerata si o acoperire eficienta impotriva inflatiei. in plus, experienta empirica a aratat ca investitiile in metale pretioase reduc volatilitatea portofoliului pe termen lung. Si in perioada recesionara cauzata de pandemia de Covid-19, aurul si-a indeplinit rolul traditional de acoperire  impotriva incertitudinii.
 
"Perioadele de recesiune ii determina pe investitori sa se orienteze catre active fizice, iar metalele pretioase, cum ar fi aurul sau argintul, tind sa aiba rezultate bune", considera si Radu Puiu, Financial Analyst in cadrul casei de brokeraj pe burse internationale XTB Romania.
 
Dr. Cristiana Tudor, CFA, sugereaza ca alte posibile investitii indicate in perioadele de recesiune economica sunt actiunile companiilor din industrii ce beneficiaza de o cerere relativ constanta, care le face rezistente la scaderea economica, asa-numitele industrii defensive, cum ar fi companiile de utilitati, farmaceutice si cele producatoare de produse esentiale pentru consum.
 
Dr. Cristiana Tudor, CFA, avertizeaza ca "investitorii ar trebui sa pastreze intotdeauna numerar in conturile de economii. Numerarul va genera in continuare un randament mic pe masura ce dobanda compusa se acumuleaza. De asemenea, va reduce volatilitatea portofoliului si, cel mai important, daca exista numerar disponibil, va permite achizitionarea de active financiare la preturi mici atunci cand corectia pietelor incetineste."
 
Analistul financiar Radu Puiu sugereaza adoptia unei abordari investitionale pe termen lung, care poate elimina "zgomotul de fond" si momentele de panica si corectie ale pietei care aduc niveluri suplimentare de stres.
 
"In acest sens, o alegere inspirata, care a evoluat bine in perioade de recesiune, pot fi companiile mari, care prezinta fluxuri de numerar solide si ofera dividende semnificative si constante. Aceasta categorie tinde sa evolueze superior firmelor care prezinta niveluri ridicate de datorie sau care se confrunta cu scaderi puternice ale cererii pentru bunurile sau serviciile oferite. Un exemplu ar putea fi "aristocratii dividendelor", o categorie de companii care si-au majorat dividendele pentru cel putin 25 de ani consecutivi", mai noteaza Radu Puiu.
 
"Un alt sector care, din punct de vedere istoric, s-a remarcat pozitiv este cel al bunurilor de consum de baza, deoarece furnizeaza produse la care consumatorii nu renunta atat de usor chiar si intr-un context economic nefavorabil. De asemenea, investitiile in sectoarele de sanatate si utilitati pot fi avute in vedere, intrucat sunt servicii pe care consumatorii nu le pot amana, fiind necesitati de moment", adauga Radu Puiu.
 

Strategii de investitii utile in perioadele de volatilitate sporita

 
"Vanzarile scurte raman una dintre cele mai populare modalitati de a face profit in timpul unei recesiuni. Aceasta strategie simpla le permite investitorilor sa profite de pietele in declin vanzand o gama larga de active si poate fi usor implementata prin tranzactionarea de CFD-uri", sustine Dr. Cristiana Tudor, CFA.
 
Pe de alta parte, Valentin Nedelcu, investitor si fondator StiintaBanilor.ro, precizeaza: "in primul rand, ai putea sa te aperi de o recesiune tragandu-te total in defensiva: toti banii in depozite bancare garantate, titluri de stat si eventual aur. Problema este ca nu stii cand va veni aceasta recesiune, cat de severa va fi si cat va dura. Astfel, ai putea sa sacrifici profitul aproape total si sa astepti ani de zile o eventuala criza severa, care ar putea sa apara sau nu in urmatorii ani. Sunt investitori care asteapta cu banii la banca o noua „criza" inca din 2009-2010 sau asteapta o noua cadere a pietei imobiliare inca din 2015-2016."
 
"O abordare mult mai eficienta ar fi crearea unui cos de investitii diversificate, care sa cuprinda un mix de actiuni, obligatiuni si metale pretioase. Daca ar fi sa aleg un mix de 5 instrumente pe care sa le am in acest moment in portofoliu, acestea ar fi: un ETF pe actiuni pe pietele dezvoltate (de exemplu pe MSCI World), un ETF pe obligatiuni de stat din tarile dezvoltate, actiunile din indicele BET de la BVB, aur si cash",  concluzioneaza Valentin Nedelcu, investitor si fondator StiintaBanilor.ro
 
Bogdan Andrei, trader si fondator IQtrading.ro, este de parere ca "recomandarile de cumparare/pozitionare nu sunt de dorit, intrucat nici o recesiune nu seamana cu alta, iar modul cum se va face rotatia capitalului ramas in piata este absolut imposibil de estimat. Inflatia este un fenomen monetar si psihologic. Combaterea inflatiei prin metode monetare, sa nu isi faca nimeni iluzii, se face prin crearea/generarea unei recesiuni."
 
"Predictiv la cresterile de dobanzi, dolarul a fost si este o alocare defensiva corecta, insa nu va „tine" tot ciclul de politica monetara. La un moment dat, va scadea", avertizeaza Bogdan Andrei. Alocarile de protectie (hedging), pe instrumente cu levier (Optiuni, Futures, CFD), sunt o modalitate profesionista de a trece printr-o recesiune, dar nu toti investitorii au cunostintele necesare sau accesul la astfel de instrumente.
 
"In general, o abordare mai "activa" ar ajuta investitorii, intrucat micile balansari si rebalansari, si interventiile pe portofoliu, pot salva destul de mult intr-un bear market. La un moment dat, vom avea niste minime in piata. De ce sa le asteptam alocati si sa marcam toate pierderile, cand putem sa fim putin mai flexibili si chiar sa beneficiem de fluctuatiile pietei", este de parere Bogdan Andrei.
 
Vlad Calus, fondator Minimalistu.eu si Planable, numeste cateva instrumente relevante pentru aceasta perioada: investitiile in ETF-uri diversificate global, actiunile care ofera dividende in crestere, Real Estate Investment Trusts (REIT) pentru diversificare pe partea de imobiliare, investitiile in Bitcoin si Ethereum si dezvoltarea unei afaceri proprii intr-o industrie cu potential de crestere ridicat.
 
"Acum, e mai important ca niciodata ca fiecare din noi sa aiba un fond de urgenta care sa-i  acopere 3-6 luni din cheltuielile proprii, sa avem grija la modul in care cheltuim banii, sa fim mai diligenti si responsabili fata de ei. Sa nu ne aventuram in credite sau responsabilitati noi", atrage atentia Vlad Calus.
 
Mihai Tiepac, consultant de investitii si fondator Itrade-hub.com, recomanda "instrumentele care pot face profit pe depreciere/ tranzactionare algoritmica, schimbarea structurii portofoliului, investitiile in marfuri sau transferurile in valuta cu inflatie scazuta, de exemplu CFH". Mai mult, el militeaza pentru educatia financiara continua si "conectarea la realitate" – investitorul de succes fiind mereu la curent cu stirile din piata.
 
Explicatiile ne-au fost oferite de XTB Romania.
 
Te-ar putea interesa si: Gata cu evaziunea fiscala in saloanele de infrumusetare sau acasa: anuntul zilei, de la Fisc
 
Foto: pexels.com
Colaborator Manager.ro

Ultimele NOUTATI

Scoateti banii de la saltea si cumparati acum apartamente. Sunt semnale ca urmeaza scumpiri, iar salariile nu vor tine pasul
Economie

Scoateti banii de la saltea si cumparati acum apartamente. Sunt semnale ca urmeaza scumpiri, iar salariile nu vor tine pasul

today09 Oct. 2024
Guvernul taie TVA-ul in an electoral. Lista produselor care se ieftinesc obligatoriu
Ultimele stiri economice

Guvernul taie TVA-ul in an electoral. Lista produselor care se ieftinesc obligatoriu

today09 Oct. 2024
3 modalitati prin care un dezvoltator imobiliar poate sa-ti dea teapa cand cumperi o locuinta in faza de proiect
Imobiliare

3 modalitati prin care un dezvoltator imobiliar poate sa-ti dea teapa cand cumperi o locuinta in faza de proiect

today09 Oct. 2024
Creditele in euro devin din nou accesibile romanilor. Dobanzile sunt taiate, vesti mari pentru cei cu datorii
Financiar-Bancar

Creditele in euro devin din nou accesibile romanilor. Dobanzile sunt taiate, vesti mari pentru cei cu datorii

today09 Oct. 2024
Ce poti sa faci cu 5.000 de euro si un teren mic la tara? Ideea de afacere care-ti aduce profit garantat, pentru toata familia
Companii

Ce poti sa faci cu 5.000 de euro si un teren mic la tara? Ideea de afacere care-ti aduce profit garantat, pentru toata familia

today08 Oct. 2024
Cum sa transformi consumul de lapte intr-o afacere profitabila
Companii

Cum sa transformi consumul de lapte intr-o afacere profitabila

today08 Oct. 2024
Raben Group se alatura programului Amazon Preferred Carrier
Business

Raben Group se alatura programului Amazon Preferred Carrier

today08 Oct. 2024
Coduri secrete pentru telefon
Tehnologie

Coduri secrete pentru telefon

today08 Oct. 2024
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE

Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit. Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special:

"E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform cuRegulamentul UE 679/2016
Audit gratuit - Gazduire web 12 luni cadou - Fokus Digital Services

Partenerii nostri

Te-ar putea interesa si

3 modalitati prin care un dezvoltator imobiliar poate sa-ti dea teapa cand cumperi o locuinta in faza de proiect
Imobiliare

3 modalitati prin care un dezvoltator imobiliar poate sa-ti dea teapa cand cumperi o locuinta in faza de proiect

today09 Oct. 2024
Creditele in euro devin din nou accesibile romanilor. Dobanzile sunt taiate, vesti mari pentru cei cu datorii
Financiar-Bancar

Creditele in euro devin din nou accesibile romanilor. Dobanzile sunt taiate, vesti mari pentru cei cu datorii

today09 Oct. 2024
Ce poti sa faci cu 5.000 de euro si un teren mic la tara? Ideea de afacere care-ti aduce profit garantat, pentru toata familia
Companii

Ce poti sa faci cu 5.000 de euro si un teren mic la tara? Ideea de afacere care-ti aduce profit garantat, pentru toata familia

today08 Oct. 2024
Cum sa transformi consumul de lapte intr-o afacere profitabila
Companii

Cum sa transformi consumul de lapte intr-o afacere profitabila

today08 Oct. 2024

Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special:

"E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform cu Regulamentului UE 679/2016
x