Salarii mai mari pentru mai marii tarii
salariu presedintesalariu prim ministrusalarii romaniasalarii statcrestere salariu minim
Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat ca, incepand cu ianuarie 2016, salariul minim pe economie va fi de 1.200 de lei, iar cel mai mare salariu il va primi presedintele Romaniei.
Salariul sefului statului va fi egal cu cel al presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie, al premierului, al presedintelui Camerei Deputatilor si al presedintelui Senatului.
In prezent, se lucreaza la legea salarizarii unitare in sistemul bugetar.
"Suntem in situatia de a calcula anumite scenarii, impreuna cu Ministerul de Finante.
Imediat vom intra in dialog, ca si pana acum, cu partenerii nostri sociali, dar ne vom consulta si cu ceilalti colegi ai nostri din Guvern care gestioneaza domeniile din sectorul bugetar.
Asa cum am propus, cel mai mic salariu va fi 1.200 lei, salariul minim pe economie incepand cu ianuarie 2016.
Cel mai mare salariu va fi cel al presedintelui, egal cu cel al presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie, egal cu al premierului, egal cu cel al presedintelui Camerei Deputatilor si al presedintelui Senatului", a spus Rovana Plumb, citata de Agerpres.
Legat de declaratia ministrului Finantelor, Eugen Teodorovici, care se plangea de retributiile mici ale ministrilor, Plumb a explicat ca "problema se pune in ceea ce priveste motivarea personalului din tot sectorul bugetar".