Din pacate, exista riscul ca romanii si vecinii lor sa se fi miscat prea tarziu. Ideea nu ar fi fost una rea, cu conditia ca ea sa fi fost promovata in urma cu cel putin doi ani, perioada in care pretul mediu al gazului natural pe piata americana a fost de 3 dolari pe milionul de unitati termice britanice (mmBtu),ca urmare a boom-ul inregistrat in productia de gaze de sist.
Potrivit Energy Report, in prezent, pretul gazelor din SUA este de 4,2 dolari/mmBtu, ca urmare a iernii extrem de reci din SUA, care a majorat cererea de gaze. La noul pret al gazelor de pe continentul american, costurile cu exportul gazelor catre Europa (de prelucrare, stocare, transportare si regazificare) ar ajunge la aproximativ 9,5 dolari/mmBtu, aproximativ 336 dolari pe mia de metri cubi.
Noul pret distruge marja de profit care ar fi putut fi obtinut la un pret mai redus al gazelor in SUA, in pofida faptului ca pe Batranul Continent, pretul gazelor este mult mai scump decat cel din Statele Unite. In Marea Britanie, cel mai mare consumator de gaze din Europa, pretul acestora a fost in 2012 de 9,48 dolari pe mmBtu, aproximativ 335,4 dolari pe mia de metri cubi. Rusia a furnizat in ultimii doi ani gaze statelor europene, la un pret legat de cel al petrolului, de aproximativ 13 de dolari pe mmBtu, aproximativ 460 de dolari pe mia de metri cubi. Paradoxal, asa se face ca mult hulitul carbune a revenit la putere in Europa, costul sau de productie fiind de doar 5 dolari mmBtu, aproximativ 177 de dolari pe mia de metri cubi.
La vechiul pret al gazelor din SUA, de 3 dolari pe mmBtu (100 de dolari pe mia de metri cubi), costurile cu exportul gazelor catre Europa (de prelucrare, stocare, transportare si regazificare) ar fi ajuns la aproximativ 8,3 dolari pe mmBtu, aproximativ 293,66 dolari pe mia de metri cubi. Adica un cost mai redus decat pretul din Marea Britanie (de 335,4 dolari sau decat media de 460 de dolari ceruta de Rusia in ultimii ani).
La noul pret al gazelor de pe piata americana, 4,2 dolari/mmBtu, costul de export ar fi de 9,5 dolari/mmBTU sau 336 dolari pe mia de metri cubi, pret aproape identic cu cel al gazelor comercializate in Marea Britanie.
Anul trecut, pretul mediu al de import al gazelor in Romania era de aproximativ 390 de dolari pe mia de metri cubi, iar cel reglementat al gazelor de productie interna de 196 de dolari pe mia de metri cubi. Cu alte cuvinte, chiar si in conditiile noilor preturi, Romania ar putea importa gaze mai ieftine din SUA cu 54 de dolari pe mia de metri cubi decat cele din Rusia. Numai ca, daca gazul rusesc intra in Romania prin conducte, cel american ar trebui lichefiat si apoi delichefiat, iar Romania nu detine infrastructura necesara in acest sens. Construirea acestei infrastructuri ar implica investitii suplimentare, cae ar putea eroda diferenta de pret dintre gazul american si cel rusesc.
In plus, chiar si pretul de 4,2 dolari/mmBtu este insuficient pentru a sustine productia din SUA, in special cea de gaze de sist. Daca pretul gazelor ar ajunge in SUA la nivelul minim al costurilor de productie a gazelor de sist, adica la 5 dolari mmBtu, atunci costurile cu exportul gazelor in Europa s-ar ridica la 10,66 dolari pe mmBtu, aproximativ 377 de dolari pe mia de metri cubi. Adica mai mult decat platesc la ora actuala britanicii pe gaze si undeva in apropierea nivelului de pret pe care-l practica Rusia, care in ultimul timp, lovita de actiunile deschise de companiile europene la curtile de arbitraj si de decizia Comisiei Europene de a deschide o ancheta anti-trust impotriva Gazprom, a decis sa renegocieze o serie de contracte.
Potrivit National Journal, citat de Mediafax, Austria, Cehia, Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania, Polonia, Romania si Slovacia lucreaza cu o firma din Washington specializata in relatii cu autoritatile pentru lansarea in februarie a unei coalitii de lobby, in colaborare cu companii americane active in sectorul energetic. Cele noua tari au trimis reprezentanti in decembrie la o intalnire la ambasada Lituaniei la Washington. Alti potentiali participanti sunt Croatia, Ungaria, Slovenia, Suedia si Grecia, a declarat o sursa responsabila cu organizarea grupului de lobby la firma cu care lucreaza statele est-europene.
Coalitia se va numi LNG Allies si va face lobby pe langa autoritatile americane pentru a permite statelor respective un acces mai usor la gazele naturale din SUA. In prezent, legea federala a SUA restrictioneaza semnificativ exporturile de gaze naturale catre tari care nu sunt partenere de liber schimb.
Ultimele NOUTATI
Inflatia si instabilitatea politica, principalele temeri ale producatorilor romani
Bitcoin stabileste un nou prag istoric: de ce moneda digitala domina din nou piata cripto
Ce este colectarea selectiva a deseurilor si de ce conteaza pentru mediu si societate?
Romania urca in clasamentul avutiei nationale: salt de 4 pozitii pana pe locul 29 in Europa
Fraudele de tip spoofing fac ravagii: cum ajung romanii victime ale noii escrocherii
Partenerii nostri
Incadrarea in munca a persoanelor cu handicap! OBLIGATIILE angajatorilor si amenzile de 50.000 lei
Desfiintarea unor posturi. Procedura, etape, conditii
Dreptul la pensia privata din Pilonul II. Cum, cand si in ce mod se poate retrage suma depusa?
Plata dividende catre o persoana fizica nerezidenta: Ce obligatii fiscale are societatea din Romania
Reglementarea licentelor de transport: Tipuri si acte necesare
Contractul de mandat: Care sunt obligatiile unui administrator
Cum functioneaza tichetele de masa: Ce sunt, cine le emite, ce spune legea
Te-ar putea interesa si
Ce este colectarea selectiva a deseurilor si de ce conteaza pentru mediu si societate?
Romania urca in clasamentul avutiei nationale: salt de 4 pozitii pana pe locul 29 in Europa