Un salariu de 1.000 de euro ramane un vis frumos pentru tinerii din Spania

Un salariu de 1.000 de euro ramane un vis frumos pentru tinerii din Spania somajul in spanialocuri de munca in spaniasalarii in spania

In urma cu 7 ani, in august 2005, o tanara catalana trimitea ziarului El Pais o scrisoare intitulata "Sunt mileurista". Termenul era inventat de ea si se referea la salariul pe care il castiga - 1.000 de euro pe luna - un salariu considerat foarte modest la vremea aceea. Popularizat de ziar, termenul de "mileurista" a prins si a ajuns sa desemneze o persoana intre 25 si 35 de ani, cu studii superioare, cunoscatoare a una-doua limbi straine, care nu are casa, masina, copii si care traieste de pe o zi pe alta. Intre timp insa "mileurismul" si-a pierdut conotatia peiorativa. El a lasat locul unei versiuni si mai precare ("nici-macar-mileurism"), deoarece a castiga 1.000 de euro pe luna a devenit acum ambitia multor tineri spanioli, asta in cazul fericit in care isi gasesc un loc de munca.
In 2005, somajul in randul tinerilor spanioli era de 20%. Astazi el atinge aproape 50%, depasind de peste doua ori media europeana de 22,4%. Da, generatia cea mai bine educata din istoria Spaniei este totodata si cea mai putin avantajata: tinerii se confrunta cu lipsa locurilor de munca sau cu locuri de munca nesigure, pe termen scurt si platite foarte prost, ca urmare multi dintre ei sunt nevoiti faca un lucru jenant - sa ceara ajutorul parintilor.

Intr-adevar, e foarte jenant sa vezi cum tineri de 30-32 de ani, care reusisera la un moment dat sa-si faca un rost si sa se descurce prin fortele proprii, se intorc acum la parinti si traiesc din pensia acestora. Asta in cazurile fericite, pentru ca unii nici macar nu au parasit casa parinteasca si, la o varsta la care altii au deja copii la scoala, se bucura daca prind joburi ocazionale, platite cu mai putin de 1.000 de euro pe luna.

Datele oficiale din Spania arata ca in tara sunt cca 10,5 milioane de persoane pe segmentul de varsta 18-35 de ani, cu un venit mediu net (inclusiv al somerilor) de 824 de euro pe luna. “Nici-macar-mileurismul” este asadar in floare si interesant este ca el afecteaza si meserii care pareau a fi crutate de acest fenomen, cum ar fi cea de inginer sau de arhitect. Ziarul El Pais prezinta cazul unui arhitect in varsta de 29 de ani din Valencia nevoit sa se angajeze ca asistent la un supermarket, unde lucreaza de la 10.00 la 21.30, cu o pauza de masa de o jumatate de ora, pentru un salariu de 1.000 de euro. E o situatie care, evident, ii starneste numeroase frustrari, doar ca aceste frustrari se risipesc rapid atunci cand isi da seama ca face parte dintre privilegiatii care au totusi un loc de munca.

Supra-calificarea ii afecteaza de altfel pe 37% din tinerii spanioli sub 30 de ani care au studii superioare universitare sau profesionale. Din cauza ca nu gasesc nimic pe masura pregatirii lor, cei mai multi se orienteaza spre joburi unde nu se cere o calificare speciala, cum ar fi operator call-center sau vanzator de asigurari, si unde reusesc, in lunile bune, sa castige 800-900 de euro.

Se anunta vreo schimbare semnificativa a acestei situatii? Nu in viitorul apropiat. Somajul pare sa fie de lunga durata, studiile superioare nu ajuta la nimic, iar guvernul nu are solutii, ca urmare 75% din tinerii Spaniei sunt convinsi ca vor trai mai rau ca parintii lor. E un orizont pesimist, in fata caruia multi apeleaza la solutia cea mai trista: isi fac bagajele si iau calea strainatatii, vizand inclusiv tari indepartate ca Chile sau Cuba. Si in timp ce isi fac planurile pentru o noua viata, departe de casa, se intreaba nervosi: “Ce legatura avem noi cu speculatiile, cu primele de risc sau cu agentiile de rating? De ce noi, tinerii, trebuie sa platim consecintele unei crize pentru care nu avem nicio vina?”