"Ochii lui Tonitza"

Ochii lui Tonitza nicolae tonitzaochitablouripictoropere

Nascut la 13 aprilie 1886 la Barlad, graficianul, dar si criticul de arta roman Nicolae Tonitza este recunoscut drept pictorul "tristetilor luxuriant colorate".

Prima perioada a operei lui Tonitza dezvaluie o pictura marcata de emblema Academiei Regale Bavareze de Arte Frumoase de la Munchen, eforturile sale orientandu-se cu predilectie catre desen, in defavoarea picturii, exprimarea sa grafica fiind captata de creatiile pictorului si sculptorului francez Daumier, fara insa sa-i stimuleze in vreun fel lucrarile.
Paleta cromatica a tablourilor lui Tonitza va suferi totusi o inviorare, declansata insa de "Pictorul Anemonelor", Stefan Luchian, pastrandu-si insa independenta artistica.

Stilul propriu, dobandit prin practica si studiu, ingemanate cu un talent innascut, se va manifesta dincolo de evenimentele contemporane sau de agitatia cotidiana, expresivitatea panzelor sale conturandu-se prin inocentii ochi de copil, care si astazi depun marturie cu aceeasi candoare inconfundabila, asa cum si-ar fi dorit probabil si celebrul autor atunci cand si-a imbibat penelul in nostalgia unor culori ce predispun la visare.

Parisul ii faciliteaza studiul pictorilor celebri, perioada dintre 1909 si 1911 punandu-si amprenta "belle epoque" asupra compozitiilor lui Tonitza, in tonuri pline de stralucire, o simbioza perfecta intre forma si culoare, confundandu-se intr-o maniera estetica originala.
Astfel, atelierul din Montparnasse va gazdui portretele sau peisajele artistului, echilibrate desavarsit prin maiestria artistica a unui stil inspirat.

Ca pictor bisericesc, calificare obtinuta in urma absolvirii Scolii Nationale de Belle-Arte, va zugravi bisericile din Scorteni, Siliste, Poeni, Valeni...

Terminarea razboiului, o perioada neagra in viata artistului, care, mobilizat si trimis pe front, va ajunge in cele din urma prizonier intr-un lagar din Bulgaria, ii va permite continuarea carierei artistice prin stabilirea la Bucuresti.

Tablourile realizate intre 1930 si 1935 vor atesta propria lor autonomie, eliberata de orice influente. Colaborarea pentru revistele Rampa, Flacara, Clopotul, Hiena vor scoate la iveala o grafica imbibata de tensiunea epocii respective, pe care Tonitza o traieste la propriu.

Spre finalul vietii, pictorul va reuni in farmecul peisajului dobrogean valente orientale, intuind cumva o perioada premergatoare etapei japoneze, care va inlocui rafinamentul muzical al culorilor cu o paleta cromatica foarte redusa, impingand insa caracterul decorativ pana la extrem.

In 26 februarie 1940, la Bucuresti, se stinge o Flacara.... Al carei cult pentru frumos a imbracat idealul unei valori spirituale vazute prin "Ochii lui Tonitza".