Editorial Lacramioara Vidru: Despre munca
muncaactivitatemunca excesivamoderatie
Credem despre noi, ca natie, ca nu ne aflam intr-o relatie amoroasa cu munca. Nici noi nu prea o iubim pe ea, nici ea pe noi. In parte e adevarat. Spirite balcanice, flusturatice nu avem sadit in noi cultul pentru munca, iar daca totusi exista, nu e nici pe departe comparabil cu cel nemtesc si cu atat mai putin cu cel asiatic. Si nici nu functioneaza dupa aceleasi principii.
Cu toate astea, sunt multi cei care muncesc mai mult decat le permite legea sau propriile capacitati fizice si intelectuale. Vi se pare un nonses? Nu e. Priviti cu atentie in jur. Veti descoperi printre voi, langa voi, poate chiar in voi, oameni abandonati cu totul in sfera travaliului. Oameni care nu mai apuca sa simta gustul vietii. Oameni pentru care nu exista viata dincolo de ceea ce fac. Absorbiti, identificati intru totul cu activitatea lor, sunt cei care uita de sine pana intr-atat incat nu se mai disting in oglinda. Nu mai au contur, continut si nici reflexie in afara cadrului lucrativ. Sunt umbre. Isi pierd esenta, umanitatea.
Munca este in stare sa ucida. La propriu si la figurat. Romania a adunat deja cateva cazuri celebre. In 2007, o tanara manager de la Ernst&Young murea dupa un exces lucrativ. Avea 31 de ani si 40 de kilograme. Trei ani mai tarziu, o alta tanara, mama a doi gemeni, facea stop cardio-respirator pe baricadele companiei la care lucra. Dupa patru zile, copiii ei au ramas orfani. Iar cazurile au continuat intre si dupa acesti ani, chiar daca cu mai putina fervoare mediatica.
Cand nu-i doboara cu totul, ii pustieste pe dinauntru. Munca excesiva ucide spiritul, nu il inalta. Sufoca viata interioara in asemenea masura incat nimic altceva nu mai are relevanta. Nici prietenii, nici familia, nici tu insuti. Atunci cand interesele, scopurile, visele-diurne ori nocturne-se reduc la obsesia de a performa, munca iti leaga latul in jurul gatului. Specialistii au ajuns chiar sa vorbeasca despre o noua boala, boala secolului XXI. Numita Sindromul Oboselii Adrenale, tulburarea este asociata solicitarii duse la extrem, la epuizare.
In lege se vorbeste de 8 ore de munca. In practica, putini sunt cei privilegiati cu un asemenea program. Viata la serviciu se prelungeste deseori dincolo de orele 18.00-19.00 si acapareaza invaziv tot mai mult din timpul liber. Un studiu realizat de o companie de recrutare releva faptul ca peste 50% dintre angajatii romani fac zilnic ore suplimentare. Platite sau nu, arareori compensate cu timp liber, orele suplimentare au devenit mai degraba parte a unui program de lucru "la negru". Nu se reflecta in pontaje, in schimb se poate citi pe chip: in cearcane vinetii, in mina incordata, in privirea absenta.
Ceea ce ne diferentiaza insa de alte spatii socio-culturale este modul in care percepem munca. Nu o pretuim atat pentru ceea ce este ea, intrinsec, ci extrinsec, pentru ce aduce sau poate sa aduca: faima, recunoastere, bani. Sunt putini cei care muncesc din drag pentru munca si tot mai putini cei care reusesc sa mentina un echilibru binefacator intre activitatea lucrativa si tot ce exista dincolo de ea.
Munca ar trebui sa-si traga seva, energia si scopul ultim din placere. Placerea de a munci pentru tine, pentru altii, cu drag, din drag. Doar extremele sunt cele care desfigureaza. De aceea, ca in orice alt aspect al vietii, stapana peste toate trebuie sa fie MODERATIA.
Un produs media marca Rentrop&Straton 
