Obama incurajeaza studentii sa voteze
obama incurajeaza studentiivot studenti obamarepublicani plan economicuniversitate publica iowa
"Va cer sa credeti in schimbare", a spus presedintele Statelor Unite ale Americii in fata a 6.000 de studenti.
Barack Obama si-a propus sa mobilizeze electoratul tanar, cerandu-le studentilor de la o universitate din Iowa sa nu-i asculte pe republicani si sa voteze la prezidentialele din noiembrie. "Trebuie sa intelegeti ca votul vostru este important. Votul vostru a avut efect", a adaugat Obama, referindu-se la alegerile din 2008.
"Schimbarea a fost posibila datorita voua. Iar acum sunt mai multe de facut pentru ca aceasta economie sa creasca, pentru crearea de locuri de munca, consolidarea clasei mijlocii. Iar in noiembrie, votul vostru va avea o importanta mai mare ca oricand altadata", a declarat Barack Obama.
In urma cu patru ani, Obama a contat pe votul tinerilor pentru a castiga mandatul, insa sondajele arata ca presedintele nu mai este la fel de popular in randul acestora.
Obama a criticat faptul ca republicanii nu vorbesc despre viitor, ci despre un plan economic "minune". "Ce nu auziti de la ei insa este un drum spre viitor, care sa raspunda dificultatilor epocii noastre. In loc de asta, vor veni cu un plan economic care spune ca, daca dati 250.000 de dolari reduceri suplimentare de impozite celor care castiga trei milioane de dolari sau mai mult, locurile de munca si prosperitatea se vor revarsa ca prin minune asupra tuturor celorlalti", a spus presedintele american.
Acesta este constient ca adversarii lui politici vorbesc despre el si incearca sa il denigreze in campania lor, printr-un program "mai degraba distractiv". "Sunt convins ca vor avea o multime de lucruri dragute de spus despre mine", a conchis Obama.
Declaratiile au fost facute intr-un discurs tinut in campusul Universitatii publice din statul Iowa, in orasul Ames. In acelasi timp, republicanii se aflau la Tampa, in Florida, cu ocazia Conventiei lor nationale.