Analizele Manager.ro: Motivul pentru care revolutia siriana s-a transformat intr-un dezastru

Analizele Manager.ro: Motivul pentru care revolutia siriana s-a transformat intr-un dezastru violentele din siriarevolutii non-violente

Exemplele recente ale ultimelor decenii arata destul de clar un lucru: pentru ca o revolutie sa aiba succes e necesar ca protestatarii sa fie pasnici. In momentul in care ei devin violenti, ca in Siria, totul se schimba: regimul are scuza ideala pentru a strivi miscarea, sustinatorii se imputineaza, iar mesajul initial se pierde. Chiar mai rau, violenta pregateste terenul pentru o eventuala implicare militara din afara, asa cum s-a intamplat in Serbia, in 1999, cand avioanele NATO au bombardat tara.
Revolutiile nonviolente sunt eficiente deoarece initiatorii mobilizeaza un numar mare de oameni in jurul unei viziuni comune asupra zilei de maine, creioneaza o strategie comuna de actiune si se tin de ea in mod disciplinat – totul prin tactici pasnice. Iar faptul ca acesta e un scenariu de succes e dovedit deja de exemplele protestatarilor chilieni sau polonezi de acum 30-40 de ani, coalizati impotriva trupelor lui Pinochet sau a milionului de soldati din Armata Rosie.

Revolutionarii sirieni n-au mers insa pe acest scenariu si l-au provocat pe dictatorul Assad pe campul de lupta, incalcand astfel toate “regulile” mentionate mai sus. Ei ar fi trebuit, poate, sa priveasca putin la modul cum s-a desfasurat miscarea anti-apartheid din Africa de Sud, care s-a confruntat cu un obstacol similar - un guvern opresiv – dar care a ales (cu succes, pana la urma) calea non-violenta.

Campaniile non-violente au cateva lucruri in comun. In primul rand, reusesc sa mobilizeze o sustinere masiva din partea unor sectoare foarte diverse ale societatii. In al doilea rand, apeleaza la strategii diverse, combinand actiuni de amploare (proteste, demonstratii, mitinguri, ocupari ale spatiului public) cu actiuni mai putin vizibile, dar foarte eficiente si ele (statul acasa, boicoturi).

Si, in al treilea rand, multe dintre campaniile non-violente sunt capabile sa determine o inversare a loialitatii in randul pilonilor de sustinere ai regimului: aparatul de securitate, marii agenti economici, presa oficiala. Dar asta nu pentru ca suporterii regimului ar incepe brusc sa simpatizeze cu rebeliunea neinarmata, ci pentru ca acesti suporteri inteleg ca rezistenta lor la schimbare devine mult prea costisitoare – in plan politic, economic si social.

Astfel, miscarea non-violenta nu castiga pana la urma pentru ca este legitima in sine, ci pentru ca regimul nu poate suporta costurile impuse asupra sa de o populatie care refuza sa se teama si care incepe sa spuna intr-un singur glas “Nu”.

Avem drept exemplu sugestiv in acest sens grevele lucratorilor din industria petroliera a Iranului prin care Sahul a fost deposedat de veniturile necesare pentru a convinge elitele economice si aparatul de securitate sa-l sprijine mai departe.

Sau actiunile din anii ’60 ale activistilor din SUA care luptau impotriva segregationismului rasial si care au invatat sa faca acest segregationism prea costisitor pentru afacerile albilor. Ei s-au postat la orele pranzului in fata restaurantelor din centrul orasului Nashville care aplicau segregationismul, i-au determinat astfel pe albi sa nu le mai frecventeze si, ca urmare, pe acest fond, proprietarii restaurantelor l-au presat pe primarul din Nashville sa renunte la segregationism. Nu pentru ca ar fi sustinut populatia de culoare, ci pur si simplu pentru a-si salva afacerile.

Rezultatele dorite se pot obtine, deci, si fara urma de violenta, strict prin abilitatea de a impune costuri asupra statu-quo-ului. Lucru posibil, evident, printr-o mobilizare si o participare sociala cat mai extinse, deoarece, cu cat participa mai multi oameni, cu atat mai mare este potentialul de a impune costuri asupra regimului si de a-i rasturna pilonii de sustinere. Este exact ce ar fi trebuit sa inteleaga si protestatarii sirieni.