5 factori care ameninta resursele de hrana ale omenirii

5 factori care ameninta resursele de hrana ale omenirii resurse hranaresurse naturalecombustibili

In fiecare an, sute de milioane de tone de cereale sunt folosite nu pentru a hrani populatia lumii, ci pentru obtinerea de etanol. Suprafete imense de teren agricol sunt redirectionate in acest scop, iar acest lucru, evident, naste ingrijorari serioase privind securitatea alimentara.
Statele Unite, care altadata actionau ca un tampon global impotriva recoltelor slabe, transforma acum cantitati din ce in ce mai mari de cereale in combustibil. Astfel, din recolta americana de 475 de milioane de tone de cereale din 2016, 126 de milioane au luat drumul distileriilor de etanol.

E o situatie pe care o intalnim si in alte zone: in Brazilia, care distileaza etanol din trestie de zahar (locul doi la productia de etanol, dupa SUA), dar  si in tarile Uniunii Europene care si-au propus ca pana in 2020 sa obtina 10% din energia necesara transportului din surse regenerabile.    

Iata, asadar, un prim motiv de ingrijorare vizavi de hranirea populatiei: schimbarea destinatiei productive a terenurilor, biocombustibil in loc de alimente (1). Mai  intervin insa si factorii climatici (2), cum ar fi incalzirea globala. Specialistii au constatat ca pentru fiecare grad Celsius in plus in timpul sezonului optim de crestere a plantelor fermierii se pot astepta la o scadere cu 10% a productiei la hectar si asta s-a vazut foarte clar in Rusia, in 2010, cand un val de caldura a redus recolta de cereale a tarii cu aproape 40%.

Apoi, folosirea neinspirata a resurselor de apa (3) este un alt factor de presiune - daca sunt utilizate in exces, resursele hidrologice scad. E-adevarat, pe termen scurt apare un efect benefic in sensul ca productia creste, dar pe termen mai lung se creeaza o bula alimentara care explodeaza atunci cand panza freatica se epuizeaza si rata de pompare se reduce pentru a permite refacerea acesteia.

Avem in acest sens exemplul Arabiei Saudite: aici irigatiile au permis, in mod surprinzator, ca tara sa produca suficient grau pentru consumul intern in ultimii 20 de ani, dar acum productia de prabuseste, deoarece resursele sunt pe sfarsite. In curand, sauditii isi vor importa intreg necesarul de cereale.

Si grav este ca in situatia Arabiei Saudite mai sunt inca 17 tari din lume care sufera din cauza unor bule alimentare rezultate in urma irigarii nesustenabile. Per total, mai mult de jumatate din populatia lumii traieste in tari care se confrunta cu scaderea volumului apelor freatice - Irak, Yemen, dar mai ales China si India.

In India, unde fermierii au sapat 20 de milioane de puturi de irigare, 175 de milioane de oameni sunt hraniti cu cereale produse prin irigatii nesustenabile. In China, cifra e ceva mai mica - 130 de milioane - dar partea proasta e ca acest tip de agricultura este concentrat in campia nordica, unde se produce jumatate din graul si o treime din porumbul tarii. Ce vor face aceste tari cand resursele acvifere vor fi epuizate?

Intervine apoi si desertificarea terenurilor (4). Eroziunea solurilor ca urmare a aratului excesiv si a proastei administrari este responsabila pentru scaderea productivitatii pe o treime din terenurile agricole din lume. Cat de mare este aceasta eroziune? Imaginile din satelit arata ca anual peste 2.200 de kilometri patrati din nordul Chinei se desertifica.

Sa mai spunem si ca in Mongolia si Lesotho recoltele de cereale au scazut la jumatate in ultimele doua decenii, ca Haiti si Coreea de Nord au si ele mari probleme cu deprecierea solurilor si ca risca sa se confrunte (din nou) cu foametea daca pierd ajutorul alimentar international. Tarile pot supravietui daca-si pierd rezervele de petrol, dar nu pot supravietui daca-si pierd terenurile cultivabile.

Si, in fine, mai exista un factor care trebuie luat in considerare: ritmul de dezvoltare a tehnologiilor agricole (5). Astfel, in ultima jumatate de secol am considerat ca progresul agriculturii este firesc. Deceniu dupa deceniu, tehnologia a crescut productivitatea solului. Si, intr-adevar, randamentul la hectar s-a triplat din 1950 si pana in prezent, dar acum lucrurile se schimba, .

In Japonia, productivitatea la hectar in cazul culturilor de orez nu a mai crescut de 16 ani, in China randamentele se vor plafona in curand, in conditiile in care aceste tari produc o treime din recolta mondiala de orez. Randamentele au stagnat si in Marea Britanie, Franta si Germania – cei mai mari producatori de grau ai Europei.

Concluzia? Pe fondul acestor probleme, tarile se vad nevoite sa se lupte, in primul rand, pentru a-si securiza propriile necesitati. Deja asistam la un fenomen interesant – statele puternice inchiriaza vaste suprafete de teren  agricol in Africa – si, per ansamblu, e clar ca abilitatea de a produce hrana devine o parghie geopolitica din ce in ce mai importanta.

Citeste si: Interviu de angajare 2019: Detaliul care te departajeaza de ceilalti candidati

Sursa foto: www.pexels.com