O tema de reflectie pentru nostalgicii comunismului

O tema de reflectie pentru nostalgicii comunismului Am vizitat de curand Muzeul Casa Ceausescu, fosta resedinta personala a familiei Ceausescu din Bd. Primaverii. Un palat de 5.000 mp, cu peste 150 de camere, piscina interioara, sala de cinema, jacuzzi, sauna, salon de bronzat, frizerie si coafor, decoratiuni scumpe din lemn masiv si marmura peste tot. Si, vazand acest palat, n-am putut sa nu ma gandesc la constrastul colosal cu locuinta unui cetatean obisnuit din acea perioada. Unde era egalitatea pe care o tot promova regimul?

Adevarul e ca pe vremea lui Ceausescu oamenii chiar erau egali.

Nu conta ca esti un intelectual de marca sau un mare specialist intr-un anumit domeniu, tot intr-un apartament de bloc stateai. Un apartament dotat cu aceeasi mobila standard care se gasea in comert, cu aragaz Carpati, masina de spalat Albalux, frigider Fram si televizor Diamant (alb-negru).

Gradul de confort era, in linii mari, cam acelasi pentru toti, singurele diferente fiind chestiuni de detaliu: un covor oriental, adus in tara de cei care lucrasera prin Siria sau Iordania, un televizor color (Cromatic), mici electrocasnice procurate de la shop-uri, prin relatii, o haina de blana sau o pereche de blugi originali, cum se spunea atunci. Dar cam atat.

Chiar si securistii si activistii de partid (nu chiar cei de la varf) se incadrau in acest nivel de trai. Eu am avut in liceu un coleg cu tatal colonel de Securitate si un altul al carui tata era mana dreapta a prim-secretarului de partid pe judetul Arges. Ambii locuiau la bloc, in apartamente de 2-3 camere, statutul lor mai rasarit fiind ilustrat doar de faptul ca amandoi aveau videocasetofon si ca, din cand in cand, in casele lor se gaseau banane.

In rest, nimic deosebit, “beneficiau” si ei de aceleasi calorifere reci si de intreruperi frecvente ale curentului electric (pentru economie).

Toti oamenii era egali, da. Mai putin Ceausescu.

Ceausescu nu statea intr-un apartament la bloc, ci intr-un palat cu 150 de camere, cu marmura de Ruschita, perdele de Pascani, covoare de Cisnadie, candelabre de la Medias si mobila sculptata in esente de nuc, stejar, paltin, cires. Si asta doar referitor la resedinta din Primaverii, fara sa punem la socoteala si toate vilele lui private, risipite peste tot prin tara.

Si te intrebi: cum putea in aceste conditii sa vina si sa vorbeasca despre egalitate?!?

Poate ca nostalgicii comunismului ar trebui sa reflecteze putin la aceasta anomalie si sa-si mai dilueze cu aceasta ocazie admiratia fata de idolul lor. Ceausescu nu era deloc diferit de politicienii din ziua de azi – indivizi care, in declaratiile lor, flutura cu inflacarare principii nobile, dar care nu se sfiesc sa le calce in picioare cand vine vorba despre interesul lor personal.