Lectia de management: Curiosul caz al talentatului domn Torres

Cum sa devii un nimeni

“Terry eliminat, Messi rateaza un penalty, Chelsea se califica in finala Champions League, dar... cu adevarat incredibil, TORRES MARCHEAZA!”. Acesta este titlul cu care cotidianul britanic “The Sun” rezuma, pompos, pe prima pagina, fabulosul meci de marti, 24 aprilie, dintre FC Barcelona si Chelsea Londra, din semifinalele Ligii Campionilor la fotbal. Desi Chelsea obtine o total neasteptata calificare in ultimul act al celei mai importante competitii fotbalistice mondiale, in ciuda dominarii totale a celor de la Barcelona, marea favorita a Ligii, accentul jurnalistilor de la „The Sun”, cu tot sarcasmul tipic tabloidului britanic, cade pe reusita de 2-2, din prelungirile meciului, semnata de atacantul spaniol Fernando Torres de la Chelsea. Venit cu cateva zeci de secunde inainte de final, golul lui Torres oricum nu mai conta in economia calificarii...

Gratuit, deci, la prima vedere, sarcasmul britanicilor, care vad marea minune de marti in golul lui Torres, are, totusi, o explicatie: varful de 28 de ani al londonezilor, o mare vedeta a fotbalului international al ultimului deceniu, trece printr-o criza de forma nemaiintalnita la acest nivel. Transferat de Chelsea de la Liverpool, la inceputul lui 2011, contra fabuloasei sumei de 50 de milioane de lire sterline (al patrulea cel mai scump transfer all-time in fotbal) si pentru un salariu urias, de 10 milioane de lire pe sezon (comparabil cu al marilor staruri Messi si Cristiano Ronaldo), Fernando Torres a marcat doar 5 goluri intr-un an intreg, si pe acelea in meciuri fara vreo miza deosebita!!! Se crede, pe buna dreptate, ca magnatul rus Roman Abramovici, cel care patroneaza pe Chelsea, a platit din buzunarul sau cele mai scumpe goluri din istoria fotbalului: 2 milioane de lire bucata. Intr-un mediu in care se vehiculeaza sume ametitoare si in care se cer performante pe masura, transferul lui Torres la Chelsea trece drept unul dintre cele mai mari rateuri mondiale nu doar in plan sportiv, ci si in plan economic. Firesc, deci, ca esecul transferului atacantului spaniol a atras nu doar atentia lumii sportului si a presei, ci si atentia psihologilor, a managerilor de toate felurile, a lumii de business in definitiv, a unor oameni care, pasionati sau nu de sport - si cu atat mai putin de performantele punctuale ale lui Chelsea Londra -, isi regasesc, la randul lor, dilemele si temerile, angoasele si preocuparea in inexplicabilul blocaj care face, peste noapte si fara vreun motiv palpabil, dintr-un mare performer un angajat de duzina sau dintr-un super-creativ un simplu copist.

Caci nimic nu s-a schimbat, la prima vedere, in felul in care traieste, se antreneaza si joaca Torres. Un familist convins, casatorit, cu doi copii, un personaj de mare responsabilitate, capitan de echipa la Atletico Madrid la numai 19 ani, un profesionist indiscutabil, fara escapade nocturne prin baruri, ca alti colegi de-ai sai, Torres e tipul de jucator intr-o impecabila forma fizica si cu o mare disponibilitate la efort. Nu s-a sufocat niciodata pe teren la Chelsea, nu a fost minge dupa care sa nu alerge precum o facea la Atletico sau la Liverpool, nu a fost detenta, pressing sau fuleu pe care sa nu le execute la inaltimea prestatiilor sale care il recomandasera la un transfer de Top 5 all-time. Si totusi, de unde pe vremuri ii iesea totul, in ultimul an si ceva nu-i mai iesea nimic. Suturile care candva scuturau vinclul portilor, acum prindeau bara sau treceau putin pe langa. Executiile de finete care candva pacaleau portarii, acum se loveau de un varf de gheata sau de un varf de manusa si nu mai iesea golul. Absolut inexplicabil! Astfel s-a nascut, meci nu dupa meci, etapa dupa etapa, Cazul Fernando Torres. 

Baiatul din „Financial Times”

“Ai fost cumparat de un club mare pe o suma mare de bani. Jobul tau e sa marchezi goluri. Trece un meci, trec doua, trei, patru si nu nu ai inscris. Cinci, sase: in continuare nimic. Portile par sa se fi micsorat cu fiecare meci. Antrenorul vine si-ti spune ca are totala incredere in tine, ceea ce e si mai rau, pentru ca stii ca el stie ca joci prost. Joci in deplasare si fanii rivalelor canta "Ce risipa de bani!" si cel mai nasol e ca banuiesti si tu ca au dreptate. Apoi si fanii tai incep sa murmure si stii ca si ei au dreptate. Devin constiinta ta. Nu-ti mai vine sa iesi din casa ca sa mergi la shopping, cu atat mai putin intr-un pub, de teama a ce-ti vor zice oamenii sau a cum se vor uita la tine - cu dispret sau, mai rau, cu compasiune. Te ascunzi in afara terenului si te ascunzi in teren. Nu te mai uiti dupa minge, te izolezi pe benzile terenului, evitand pozitiile de gol, de teama ca daca prinzi vreo sansa buna de sut, o vei rata. Te suna mama. "Cum esti, dragul meu, totul e in regula?". Si-atunci stii ca si ea stie...”. Fragmentul, epic, nu-i apartine lui Fernando Torres, care a evitat constant sa vorbeasca despre problema sa in ultima vreme. Ii apartine lui Michael Robinson, un atacant retras din activitate, si e parte a unui fabulos reportaj despre Cazul Fernando Torres aparut in prestigiosul “Financial Times Magazine”, acum 2 luni.

Rareori un sportiv prinde o pagina “full” intr-un ziar economic sau intr-un magazin de top. Iar cand o prinde, vezi cazul lui Messi in “FT Magazine” anul trecut sau la inceputul acesui an, prima coperta “Time” cu un fotbalist din istorie, e de bine. Dar cand atacantul lui Chelsea a prins pagina in „FT Magazine” era de rau: “Tragedia lui Fernando Torres” se intitula articolul. Foste glorii din fotbal, rugby sau tenis, experiti in psihanaliza si psihologie sportiva si manageri intorc pe toate fetele „Sindromul Torres”. E, spun ei, fara doar si poate, o problema cu care se confrunta si profesionistii din lumea de business, atata doar ca acestia din urma au, fata de sportivi, de exemplu, avantajul ca nu sunt permanent in atentia marelui public si ca nici nu sunt , de cele mai multe ori, atat de tineri ca sportivii, care sunt la apogeul performantei la 20 si ceva de ani.

De la succes la esec: explicatia inexplicabilului

Ca si in sport, si in business ai nevoie de incredere si de o buna abilitate de a lua decizii. Doar ca in sport mai intra in calcul si elementul de coordonare fizica: trebuie sa si executi decizia luata, iar asta poate afecta rata de succes. Uneori, explica un fost campion mondial de rugby, azi manager de succes intr-o multinationala din Africa de Sud, performanta fizica te ajuta sa indrepti o decizie gresita, alteori, o decizie perfecta poate fi data peste cap de o coordonare fizica gresita. Apoi, intervine si fenomenul supra-problematizarii. Tu cat te gandesti mai mult la esec, cu atat esti mai predispus la a gresi. Fiecare ratare aduce o alta ratare. E ceea ce i s-a intamplat lui Torres vreme de un an si ceva, pana marti seara, pe “Camp Nou” din Barcelona. Si ceea ce, marti seara, i s-a intamplat Barcelonei, campioana Europei la fotbal, care a ratat al treilea meci decisiv consecutiv in numai 6 zile!

Marele fenomen sportiv, managerial, de marketing  si de resurse umane al ultimelor decenii, echipa care castigase acum 3 ani si jumatate, in premiera, toate titlurile pe care o echipa europeana le poate castiga intr-un sezon, iar de atunci incolo si-a adjudecat 13 dintre cele 16 trofee posibile, a ratat un sezon intreg intr-o saptamana. Nu a jucat altfel decat juca, impresionand pe toata lumea, de obicei. A dominat si in campionat pe Real Madrid, si in Champions League pe Chelsea, nu a fost dezavantajata de arbitri, a mizat pe cei mai buni jucatori ai sai si a avut cele mai mari ocazii de gol, printre care si patru mingi trimise in barele portii in dubla mansa cu londonezii. Numai in ultimul meci cu Chelsea, Lionel Messi, cel mai bun jucator al lumii in ultimii 3 ani, a avut doua bare intr-o repriza. I-au lipsit, de fiecare data, cativa centimentri. Exact distanta ce separa, adesea, esecul de succes.